MOPAN Suceava

Între 22-24 martie, la Piteşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Poliatlon pentru copii de 11-13 ani. La această competiţie au participat peste 450 sportivi reprezentând 52 cluburi.

Campionatul Naţional de Poliatlon este o concurs foarte dificil, unde toţi sportivii sunt obligaţi să inoate toate probele, în final decernindu-se titlul de Campion Naţional Individual de Poliatlon, celui care cumuleaza cele mai multe puncte .
CSŞ 3 Suceava a deplasat la Piteşti o delegatie de 16 sportivi: Antonia Niţu, Miruna Biholaru, Maria Mitulschi, Ana Blănaru, Maria Ilieş, Ştefan Catargiu, Alexandru Bodnar, Alexandru Mateiciuc, Paul Rebenciuc, Gabriel Pomohaci, Ştefan Biholaru, Sebastian Croitor, Şerban Cotos, Victor Macovei, Vlad Brandis şi Ştefan Ropan .

Înca din prima zi a competiţiei de poliatlon, Antonia Niţu a urcat pe podiumul de premiere – locul III în proba de 100 metri spate. Foarte aproape de podium a fost şi Sebastian Croitor în proba de 100 metri liber. Apoi sportivii noştri au încercat senzaţiile oferite de fiecare dintre treptele podiumului de premiere. Antonia Niţu a obţinut două titluri de campioană naţională în probele de 100 metri bras şi 200 metri liber, un loc II în proba de 200 metri mixt şi încă o medalie de bronz la 50 metri fluture la categoria fete 12 ani. Sebastian Croitor, după ce a mai obţinut încă un loc IV în proba de 50 metri spate la categoria băieţi 11 ani, a reuşit să urce pe cea de-a III a poziţie a podiumului în proba de 50 metri liber. Tot în apropierea podiumului a fost şi Ştefan Ropan în proba de 50 metri fluture băieţi 11 ani.

În probele de ştafetă, echipa de băieţi 11 ani (compusă din Sebastian Croitor, Şerban Cotos, Victor Macovei şi Ştefan Ropan) a obţinut o medalie de argint în proba de 4×50 metri liber şi o medalie de bronz în proba de 4×50 metri mixt. Deasemenea, echipa de băieţi 11 ani s-a clasat pe locul II în clasamentul cluburilor la categoria lor de vârstă, iar în clasamentul general CSŞ 3 Suceava s-a clasat pe locul VIII.

“O surpriză deosebit de plăcută a reprezentat-o faptul că, pentru prima dată în istoria înotului sucevean s-a reuşit obţinerea titlului de Campion Naţional Individual la Poliatlon prin sportiva Antonia Niţu la categoria fete 12 ani. Trebuie să menţionez faptul că aceste performanţe nu erau posibile dacă nu aveam la dispoziţie bazinul Şcolii nr.3 din Suceava şi mulţumim conducerii instituţiei de învăţământ“ a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava