Concert pascal
MOPAN Suceava

2021 Dăruiește Viață, asociația din spatele inițiativei #NoiFacemUnSpital și cea care a construit Spitalul Modular 1 Elias pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19, face un apel la mobilizare pentru finalizarea Spitalului Modular ATI Piatra Neamț – un spital de terapie intensivă de 18 paturi, pe care îl construiește pentru Moldova.

  • Firmele din zonă se pot alătura proiectului redirecționând 20% din impozitul pe venit / profit până pe 31 martie. Contractul de sponsorizare poate fi completat online, în doar 2 minute, pe daruiesteviata.ro
  • Persoanele fizice pot dona online pe site la linkul următor: https://bit.ly/2OZXvRJ sau direct în contul proiectului: RO16INGB 0000 9999 0390 4388 (cont în lei, titular: Asociația Dăruiește Viață, Banca: INGB Centrala)

Construcția Spitalului Modular ATI Piatra Neamț este în desfășurare, săptămâna aceasta urmând să se monteze unitățile modulare. Timpul estimat de finalizare este de aproximativ 6 săptămâni. Dăruiește Viață face apel la companiile din regiune și persoanele fizice să fie solidare cu Moldova pentru a reporni inima spitalului județean Neamț (secția ATI care a ars în întregime în incendiul din noiembrie 2020). Din suma totală necesară investiției, Dăruiește Viață mai are nevoie de aproximativ 1.3 milioane de euro.

Spitalul Modular ATI Piatra Neamț va asigura pacienților în stare gravă condiții de tratament conform normelor europene, fără improvizații și va reda spitalului județean capacitatea de a trata pacienți în regim de terapie intensivă în siguranță. Spitalul este gândit pentru a cuprinde 18 paturi, grupate în 3 saloane, este prevăzut cu zone de filtrare pacienți și personal medical, laborator de analize medicale și sterilizare, spații administrative și tehnice, centrală de tratare a aerului, chillere, instalație de gaze medicale și de fluide medicale. Mai multe detalii găsiți în descrierea proiectului pe site-ul asociației.

Este al doilea spital modular ridicat de Dăruiește Viață, într-un an de la declanșarea pandemiei, după Spitalul Modular 1 Elias. Spitalul modular 1 Elias funcționează la capacitate maximă, încă de la deschidere, și a tratat deja aproximativ 800 pacienți COVID-19 în cele 38 de paturi.

Detalii video ale contrucției disponibile online aici: https://youtu.be/Fw3akpG0oGI

Credit video și foto: Brândușa Balan

Despre Dăruiește Viață

De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de Ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București) și a demarat cel mai mare proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă. În prezent, peste 350.000 de persoane fizice și peste 5.600 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.

Dăruiește Viața s-a implicat activ și în perioada pandemiei de coronavirus, ridicând Spitalul Modular 1 Elias pentru pacienții cu COVID-19 (investiție de aprox. 2.2 mil euro) și sprijinind cu echipamente de protecție și echipamente medicale peste 140 de unități de îngrijire, din 102 orașe. În total, Dăruiește Viață, cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, a distribuit 17 tone de echipamente de protecție în toată țara.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava