Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au lansat un apel umanitar pentru a-l ajuta pe poliţistul sucevean Dan Ciprian Sfichi, rănit grav la cap cu o sabie în timpul unei misiuni şi au deschis un cont în care pot fi făcute donaţii.„Ciprian a dovedit, pînă acum, că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă. Colegii, dar şi persoane care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sînge a fost impresionantă! Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lângă rugăciunile şi gândurile noastre bune, ajutorul poate consta şi din lucruri lumeşti”, a transmis MAI.

Contul în care se pot face donaţii este: RO71BRDE340SV15605983400, deschis la BRD pe numele Sfichi Dan Ciprian.

Polițistul a fost supus unor operații la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, unde este internat la Terapie Intensivă. Agentul șef adjunct Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava, a fost rănit grav la cap și la braț cu o sabie în timpul unor percheziții efectuate marțea trecută, la Rădăuți, într-un dosar de trafic de droguri. Dan Sfichi are 35 de ani și provine dintr-o familie de polițiști. El lucrează de 12 ani în Poliția Română, este căsătorit și are două fete de 3, respectiv, 5 ani. Agresorul, Alexandru Huțuleac, a fost arestat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava