Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a făcut un apel către populație acum la debutul valului 5 al pandemiei de covid-19 în care îndeamnă la solidaritate, la echilibru și empatie, la respectarea măsurilor sanitare, care vor face, în final, diferența. ”Trebuie să privim cu prudență și maximă responsabilitate evoluția epidemiologică la nivelul județelui. Fiecare dintre noi poate să ia măsuri care să aplaneze acest val și să reducă pericolul pentru sine și pentru cei din jur.  Soluțiile să ținem lucrurile sub control sunt binecunoscute: respectarea măsurilor de prevenție sanitară care și-au dovedit eficacitatea, portul corect al măștii de protecție, evitarea aglomerațiilor, testarea în caz de suspiciune, vaccinarea voluntară, și adresarea la medic în caz de necesitate. Depinde doar de noi, de modul prudent și echilibrat în care reacționăm să trecem peste această nouă încercare. Vreau să mulțumesc cadrelor medicale pentru efortul depus în această perioadă, știu că majoritatea lor sunt epuizați. Întreaga noastră speranță este în mâinile acestor oameni minunați. Apelul meu către suceveni este unul simplu, de solidaritate, de echilibru și empatie, de respectare a măsurilor sanitare, care vor face, în final, diferența”, a declarat prefectul Alexandru Moldovan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava