MOPAN Suceava

Dacă te-ai hotărât să studiezi în străinătate, fie că vorbim de licență sau de master, una dintre primele probleme pe care trebuie să le înţelegi şi să le depăşeşti este cea a dosarului de aplicaţie.

În mod normal, procesul de aplicaţie la o universitate din străinătate incepe şi cu jumătate de an înainte de a fi declarat admis, astfel că, în cazul ideal, orice viitor student trebuie să înceapă devreme acest parcurs. De exemplu, pentru universităţile din Regatul Unit, termenul limită pentru depunerea aplicaţiei pentru studii de licenţă este 15 ianuarie. În Danemarca, acest deadline este 15 martie, iar în Olanda 1 mai.

Totuşi, există soluţii şi pentru cei care, din diferite motive, au întârziat să aplice, dar îşi doresc sa studieze in străinătate. Mai mult, prin intermediul Spot Admissions, evenimentul în care, pe 16 și 17 iulie, în București, poți susține interviuri de admitere cu răspunsuri pe loc pentru studiul internațional, pregătirea dosarului și obținerea răspunsului poate dura doar 30 de minute.

Dosar simplificat, răspuns pe loc

Dosarul de aplicare se poate simplifica și mai mult în cadrul sesiunilor de Spot Admissions. Aici, eseul și scrisorile de recomandare nu mai sunt necesare, studentul aplicând în baza diplomei de Bac (sau a adeverinței de la liceu cu rezultatele în cazul în care nu a primit încă diploma) sau a diplomei de licență, foaie matricolă și testul de engleză. Astfel, dosarul este pregătit rapid, în baza unor documente existente.

În plus, unele universități acceptă rezultatele de la proba de limbă engleză de bac în locul testului de limbă, în timp ce altele susțin un test propriu simplificat și gratuit. Mai mult, Coventry University consideră abilitățile de limbă demonstrate prin interviu ca o dovadă înlocuitoare a testelor de tip CAE, TOEFL sau IELTS, care necesită o pregătire îndelungată și costuri suplimentare.

De asemenea, cei care se înscriu pentru interviuri cu reprezentanți ai universităților prin intermediul Sport Admissions vor afla pe loc, chiar la finalul interviului, dacă sunt acceptați sau nu, iar în cazul unui răspuns pozitiv le sunt prezentate și opțiunile de finanțare a studiilor. Interviul înlocuiește astfel eseul de aplicație, în cadrul său aplicantul fiind întrebat despre motivația pentru domeniul ales și având o durată maximă de 15 minute. În total, pregătirea dosarului și interviul de aplicare poate dura doar 30 de minute.

Spot Admissions în București și via Skype

Așadar, tinerii care nu au aplicat încă pentru studiile în străinătate, sunt încurajați să se înscrie la sesiunea de admitere cu răspuns pe loc, care va avea loc pe 16 și 17 iulie la sediul EA – The Entrepreneurship Academy din București (str. Semilunei, nr. 4-6). Există și posibilitatea de a participa la interviu online, pe Skype, sesiune dedicată celor din afara orașului.

În al patrulea an de Spot Admissions, 17 universități din Marea Britanie deschid admiterea cu răspuns pe loc, printre care și Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University,NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Middlessex,University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University ofSunderland, University of West London, University of Westminster și University of Worcester. Lor li se alătură HAN University of Applied Sciences din Olanda și EA – The Entrepreneurship Academy dinRomânia.

Pentru a putea participa la interviurile de admitere, absolvenții trebuie să prezinte foaia matricolă și diploma de bacalaureat sau licență (sau o adeverință, în lipsa lor), alături de dovada examenului pentru limba engleză, în funcție de criteriile necesare facultății la care aplică.

Lista universităților participante și formularul de înscriere sunt disponibile site-ul Spot Admissions,iar participarea este gratuită.

Pentru mai multe informații, consilierii EDMUNDO stau la dispozițiecelor interesați să afle mai multe informații, serviciile de consiliere fiind gratuite.

Consiliere gratuită pre și post aplicare la studii în străinătate

EDMUNDO este serviciul gratuit de consiliere educațională internațională care lucrează activ cu peste jumătate din toți aplicanții români la studii în Marea Britanie și Olanda. Consilierii EDMUNDO oferă asistență în mod gratuit, atât în procesul de pre-aplicare la studii în străinătate (alegerea universităților potrivite, verificarea condițiilor de eligilibilitate, pregătirea dosarului de admitere), aplicarea propriu-zisă, dar și post-aplicare (pregătirea dosarelor de finanțare, cazare, chiar și după începerea cursurilor). În prezent, comunitatea studenților EDMUNDO numără peste 7.000 de români deveniți studenți internaționali.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava