Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto49 poze în acest set

De-a lungul celor 11 kilometri ale traseului tematic turistic „Doisprezece Apostoli” din interiorul ariei protejate, traseu care pornește din satul Gura Haitii, aflat la 28 de kilometri de Vatra Dornei în Comuna Șaru Dornei, pe turiști îi așteaptă o excursie prin păduri de molid și pășuni subalpine către una dintre cele mai frumoase destinații din Parcul Național Călimani.

Rezervația are o suprafață de 200 ha și reprezintă un complex de roci eruptive cu figuri zoomorfe si antropomorfe, unice prin frumusețea și forma lor, formate prin eroziunea agregatelor vulcanice (modelare eoliană, dezagregare fizică de tipul îngheț-dezgheț, eroziune produsă de apele de șiroire).

Apare de exemplu figura unui moș cu barbă – spre nord, a unui bătrân – spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce amintește silueta lui Nefertiti ș.a. Printre acestea se remarcă figura misterioasă a Moșului ce prezintă trei fațete distincte – toate cu chip uman.

Munții Călimani se numără printre cei mai tineri dar și cei mai înalți munți vulcanici din România. În urma unor puternice erupții, acum milioane de ani, bucăți imense de rocă vulcanică aruncate la întâmplare, au dat naștere unor stânci cu forme bizare. Rezervația 12 Apostoli reprezintă un punct de atracție și datorită legendelor despre aceste locuri. În trecut, de sărbătoarea celor 12 Apostoli (29 iunie) localnicii urcau din zonele învecinate pentru a sărbători „Moşii din Călimani” cu originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului şi focului având ca temă principală cultul moşilor şi strămoşilor. Totuşi, nu puţini sunt cei care cred că Templul Uriaşilor a fost realizat fie de mâna omului, fie de o civilizaţie extraterestră.

Grupul de stânci ce formează rezervaţia cuprinde mai multe „sculpturi” fantastice ce atrag numeroşi vizitatori, ca de exemplu figura unui moş cu barbă, spre nord, a unui bătrân spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteste silueta lui Nefertiti s.a. Printre acestea se remarca figura misterioasa a Mosului, ce prezinta trei fatete distincte, toate cu chip uman. Ineditul acestor stânci a provocat imaginaţia privitorilor. Pentru a ajunge la Vf. 12 Apostoli sunt două variante de traseu:

  • din satul Gura Haitii, comuna Saru Dornei, urmand traseul marcat cu punct albastru. Traseul are aproximatin 12 km (dus-intors), iar timpul de parcurgere este de aproximativ 3 ore.
  • din satul Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor, urmand traseul marcat cu punct albastru pana la Schitul 12 Apostoli, iar de aici se continua pe traseul marcat cu punct rosu.

„Apostolii” din Călimani, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pelerinaj pentru iubitorii de munte, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava