Concert pascal
MOPAN Suceava

Aproape 500 de cavaleri și domnițe din România și alte șase țări vor participa la ediția de anul acesta a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”. Evenimentul, ajuns la a treisprezecea ediție, este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava. Anul acesta, festivalul medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean va avea loc în perioada 15 -18 august.
Muzeul Bucovinei a anunțat că sucevenii și turiștii prezenți la festival vor fi întâmpinați de 472 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova. Aceștia au pregătit dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial) dar și cu baloane de săpun uriașe.
Muzeul Bucovinei a transmis că acest proiect a fost realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava.

Aproape 500 de cavaleri și domnițe din România și alte cinci țări vor participa la Festivalul Medieval de la Suceava, 8.0 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (6 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava