MOPAN Suceava

Un raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată că în 2016 la nivelul instituţiei au fost înregistrate 592 de sesizări de violenţă în familie. Raportul arată că 404 sesizări adică aproape 80% din total au fost în final confirmate. Este vorba de 337 de cazuri de neglijare, 26 de abuz fizic, 4 cazuri de abuz sexual şi 37 de cazuri de abuz emoţional. Pentru 157 de cazuri a fost stabilită o măsură specială de protecţie, iar 247 de copii au fost menţinuţi în familie, cu monitorizare. „De asemenea, au fost realizate 121 de evaluări sociale/psihologice şi întrevederi pentru completarea raportului de evaluare psiho-socială având ca obiectiv divorţul sau ordinul de protecţie, au fost acordate servicii de evaluare psihologică, consiliere primară, consiliere juridică, consiliere şi mediere familială unui număr de 353 de copii, iar 118 copii au beneficiat de consiliere psihologică la solicitarea unor instituţii publice şi persoane fizice”, se mai menţionează în raportul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Au fost încuviinţate 10 adopţii naţionale

Raportul mai arată că anul trecut au fost încuviinţate un număr de 10 adopţii naţionale, pentru 38 de copii din sistemul de protecţie a fost stabilită măsura încredinţării în vederea adopţiei şi au fost deschise proceduri de adopţie pentru 43 de copii. Pe de altă parte, serviciul de adopţii şi post adopţii monitorizează un număr de 72 de adopţii. În sistemul public de protecţie se află 1.088 de copii/tineri care beneficiază de măsuri de tip familial şi 480 de copii/tineri care beneficiază de măsuri de protecţie de tip rezidenţial în servicii din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava