Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, critică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2014 prin care deţinătorilor de titluri ştiinţifice, inclusiv cel de doctor, li se permite să renunţe la acestea doar printr-o solicitare formulată Ministerului Educaţiei. Sanda Maria-Ardeleanu consideră că această ordonanţă a fost emisă de Guvern în interesul personal direct al premierului Victor Ponta. „Dincolo de războaiele politice, dincolo de neconstituționalitatea Ordonanței nr. 94/2014, care sper să fie confirmată de Curtea Constituțională, dincolo de consecințele nefaste la nivelul imaginii României în plan intern și extern, pornind de la un asemenea document emis de Guvernul României în interesul personal direct al primului său ministru, în așteptarea reacțiilor consistente care sunt convinsă că vor veni din partea mediului academic, în primul rând din partea profesorilor universitari coordonatori de doctorat, a doctoranzilor, a doctorilor în științe cu diplomă românească, mă simt și eu datoare cu formularea unui punct de vedere personal, izvorât din practica didactică și științifică universitară”, a declarat Ardeleanu.
Ea a subliniat că am primit prevederile OUG. nr. 94/2014 „ca pe o palmă nemeritată” şi ca pe o jignire impardonabilă la adresa muncii sale de profesor, ca „parte” în elaborarea tezelor de doctorat îndrumate și susținute sub coordonare directă, dar și ca membru în comisiile de îndrumare sau comisiile de susținere a tezelor, alături de doctoranzi, dar și de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
„Prima mea reacție a fost gândul că nici un profesor nu și-ar dori un doctorand care să ceară retragerea titlului de doctor obținut după ani de muncă în echipă, de investiții umane (timp, energie, cunoaștere, emoție), dar și materiale, având în vedere că pentru fiecare doctorand statul alocă aproximativ 1.000 de euro pentru universități şi un număr limitat de locuri care se ocupă în urma unui examen sau colocviu, cu o concurență semnificativă, dar şi după o comunicare științifică neîntreruptă, de cele mai multe ori și după obținerea titlului de doctor”, a spus deputatul PNL, care a mai adăugat că „apoi, m-am gândit la lipsa totală de logică a unui asemenea demers și la deschiderea unei adevărate cutii a Pandorei în învățământul românesc: vom putea oare renunța, în viitor, la diploma de licență, de masterat, de bacalaureat? De ce nu? Cine s-ar face responsabil de aceste solicitări, motivate sau nu, cine ar restitui statului costurile de școlarizare”.
Sanda-Maria Ardeleanu a adugat că şi-a amintit şi de cazurile unor colegi care pentru plagiat „au plătit” cu pierderea tuturor titlurilor și funcțiilor universitare, „luând-o de la zero în carieră, dacă au mai avut puterea să o facă”.
Ardeleanu a arătat că Ordonanța nr. 94/2014 este un document lipsit de sens, dar mai ales de moralitate. Mai mult, ea consideră că această ordonanţă este o lovitură menită să umilească mediul academic și să submineze încrederea în școală, „și așa atât de greu încercată în ultimii ani”
„O fraudă comisă de o persoană trebuie pedepsită după legile în vigoare. Ea nu poate genera o altă lege, fără sens, fără logică, fără morală, dar stigmatizantă pentru un întreg sistem și pentru generații de oameni valoroși”, a mai afirmat parlamentarul liberal. Sanda-Maria Ardeleanu a mai arătat că în cazul în care această ordonanţă va fi aprobată, România va ajunge în rândul țărilor care funcționează în afara statului de drept şi a legislației internaționale. „Am convingerea că acest lucru nu se va putea întâmpla în România anului 2015”, a încheiat Ardeleanu.

Ardeleanu consideră ordonanţa pentru renunţarea la titlul de doctor ca fiind un document lipsit de moralitate, 8.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava