MOPAN Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a mulțumit tuturor celor care au venit în sprijinul refugiaților din Ucraina. „După toate aceste zile pline de încărcătură emoțională, se cuvine să aducem mulțumiri și recunoștință celor care și-au manifestat empatia față de cei refugiați din calea conflictelor armate din Ucraina și au fost solidari cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în lucrarea de ajutorare.

Toate aceste acte de binefacere s-au bazat pe sprijinul dumneavoastră, al celor care ați donat diverse bunuri, precum alimente neperisabile, pături, lenjerii, saltele, perne, pilote, jucării, medicamente, cartele telefonice cu minute sau credit, produse pentru igienă personală (în special pentru femei și copii) sau chiar produse de menaj, dar și celor care ați sprijinit financiar prin virament bancar.

Mulțumim deopotrivă celor care au oferit spații de cazare și transport, tinerilor voluntari ai arhiepiscopiei care au asigurat permanența la cele două puncte de asistență, gara Burdujeni și punctul vamal Siret, dar și voluntarilor traducători”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în care se mai adaugă „totodată, dorim să aducem mulțumiri autorităților locale pentru necesara și fructuoasa colaborare în gestionarea situației generată de afluxul mare de refugiați și Conducerii Regionalei CFR Călători, pentru susținerea oferită.

Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri preoților și ostenitorilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și tuturor preoților din cuprinsul Patriarhiei Române și din afara țării”.

Cei care doresc în continuare să sprijine eforturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a-i ajuta pe ucraineni o pot face prin donații de bunuri materiale, dar și prin virament bancar în conturile de lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 și euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110. De asemenea, pot fi donate produse care pot fi duse la Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți”, Str. Calea Bucovinei, nr. 201, Rădăuți, jud. Suceava, CP 725400, telefon: 0330 566 441.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava