MOPAN Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților intenționează să atragă fonduri pentru proiectarea și realizarea Policlinicii și Spitalului „Anastasie Crimca”. Anunțul a fost făcut după ședința de sâmbătă a ședinței anuale de lucru Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a avut loc în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic. În cadrul ședinței au fost prezentate mai multe proiecte care ar urma să fie promovare în cursul acestui an. Astfel, pentru anul 2021, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își propune continuarea activităților misionare, educative, filantropice și culturale, precum și susținerea lucrărilor administrativ-economice, prin implicarea şi cooperarea tuturor Sectoarelor Centrului Eparhial. Dintre aceste priorități au fost evidențiate  publicarea volumului omagial „Seminarul Teologic – 30 de ani”, inițierea unei biblioteci eparhiale digitalizate, realizarea albumului „Mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”, înființarea și acreditarea unei Fundații Umanitare de Sector, precum și a 5 filiale la nivel de protopopiate, lansarea proiectului „Retrospectiva săptămânii în imagini”,  proiectarea și atragerea de fonduri pentru Policlinica și Spitalul „Anastasie Crimca”,  reactivarea liturgică a eclesiarniței Mitropolitului Anastasie Crimca, crearea unei hărți interactive privind activitatea misionar-pastorală și filantropică a eparhiei și organizarea unei serii de conferințe despre marii duhovnici ai României.

În cuvântul de încheiere al Adunării Eparhiale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adus prinos de recunoştinţă înaintașului său, vrednicul de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen și a evidențiat faptul că activitatea desfășurată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor reprezintă continuarea și dezvoltarea proiectelor inițiate de acesta. „Gândul de mulțumire s-a îndreptat către toți membrii Adunării Eparhiale și către oficialitățile locale și județene. Părintele Arhiepiscop a subliniat şi faptul că procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și rugăciunile înălțate de acesta la Tronul lui Dumnezeu au dat roade, împreună cu responsabilizarea comunităţii, vizibile în reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanţi ai credincioșilor mireni”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților după ședința Adunării Eparhiale.

De precizat că la ședință, alături de ÎPS Calinic, au fost prezenți Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Sucevei și Rădăuților, reprezentanții Cabinetului și Cancelariei Eparhiale, membrii comisiilor Adunării Eparhiale, consilierii Centrului Eparhial și reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, precum și Alexandru Moldovan, prefectul Judeţului Suceava.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vrea să atragă fonduri pentru construcția Policlinicii și Spitalului „Anastasie Crimca”, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava