MOPAN Suceava

Un enoriaș sesizează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților că la mănăstiri precum Sf. Ioan sau Cămârzani vin la la slujbe sute de credincioși iar la bisericii ca cea de pe Mirăuți sau Domnițelor vin doar 40-50. ”Iertați că întreb, dar cum de la Mănăstirea Sfântul Ioan, cât și în cuprinsul altor mănăstiri din eparhie (Cămârzani spre exemplu), sunt sute de credincioși, iar la Biserica „Sfântul Gheorghe Mirăuți”, la Domnițelor, cât și în multe alte parohii de oraș și de la sat, unde sunt 2-3-4 preoți (unii îmbisericiți de pe vremea Înaltpreasfințitului Pimen, care vin cu bani de acasă să-și achite cartea de muncă pentru 8 ore, chiar dacă sunt trecuți la doar 2 ore, conf. noii legi), cântăreți, om la lumânări, facturi la gaz/curent plus alte cheltuieli uriașe, participă 40-50 de oameni? Se observă pe paginile lor de Facebook, a parohiilor de mir, comparativ cu pagina administrată de dumneavoastră a Mănăstirii Sfântul Ioan, cât și a altor mănăstiri din eparhie?

”Cred că ar fi bine ca într-o duminică să se facă un sondaj de opinie pentru a se afla în mod direct motivul participării la slujbele de la mănăstiri”

”Cât despre participarea unui număr considerabil de credincioși la slujbele de la mănăstiri, să-mi fie iertat, dar nu știu ce să vă răspund; cred că ar fi bine ca într-o duminică să se facă un sondaj de opinie pentru a se afla în mod direct motivul participării la slujbele de la mănăstiri”, a răspuns ierarhul.

Arhiepiscopia vrea să facă un sondaj de opinie pentru a afla motivul participării mai numeroase a credincioșilor la slujbele de la mănăstiri, 8.1 out of 10 based on 17 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.1/10 (17 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava