Concert pascal
MOPAN Suceava

Proinstareţul Mănăstirii Nechit din judeţul Neamţ, arhimandritul Zenovie Ghidescu, va fi pomenit sâmbătă, 6 martie 2021, la şapte ani de când a plecat la Domnul.

De la ora 7:30, se va oficia Sfânta Liturghie, iar la ora 9:30, la mormântul vrednicului de pomenire duhovnic, situat în apropierea Bisericii „Schimbarea la Faţă” a aşezării monahale, se va sluji Parastasul de către un sobor de preoţi. La slujba de pomenire sunt aşteptaţi să participe preoţi, fii duhovniceşti ai arhimandritului Zenovie Ghidescu dar şi pelerini din mai multe colţuri ale ţării.

Pe 18 martie 2021 se împlinesc şapte ani de când arhimandritul Zenovie Ghidescu s-a mutat la ceruri. Deşi până în prezent s-a respectat ziua de pomenire pe 18 martie, în acest an, data plecării la ceruri a celui ce a fost duhovnicul a mii de oameni cade în joia din prima săptămână din Postul Mare. Astfel, arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, a rânduit ca pomenirea de şapte ani să se săvârşească în această sâmbătă.

Arhimandritul Zenovie Ghidescu s-a născut la 25 martie 1919, în satul Hociungi, din judeţul Neamţ. În 1935 s-a înscris la şcoala monastică din Mănăstirea Slatina, iar la 5 decembrie 1935 îmbracă haina monahală. În anul 1943 este tuns în monahism, primind numele de Zenovie, naş de călugărie fiindu-i stareţul Mănăstirii Predeal, Valerie Nicolăeasa. Acesta l-a luat cu sine la mănăstirea din Predeal, unde fusese numit stareţ, iar în tot acest timp ucenicul Zenovie a primit învăţăturile duhovnicului său şi ale tuturor bătrânilor îmbunătăţiţi du-hovniceşte cu care s-a întâlnit, devenind un râvnitor şi harnic monah. Revenit la Nechit, a fost nevoit să plece de aici împreună cu toţi monahii din cauza decretului comunist din anul 1959. În anii care au urmat, părintele Zenovie a fost preot misionar în Parohia Ţarna Mare, de lângă Fălticeni, unde a renovat locaşul de închinăciune. În tot acest timp a lucrat şi la Schitul Nechit, aflat în ruină şi uitare, iar mai apoi a fost numit stareţ la Mănăstirea Horaiţa. După mulţi ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras definitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire. Arhimandritul Zenovie Ghidescu a plecat la Domnul în seara zilei de 18 martie 2014, după o lungă suferinţă.

Constantin Ciofu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava