Pentru Filip al II-lea al Spaniei, situația devenise intolerabilă. Ereticii englezi îi sprijineau pe rebelii olandezi în lupta împotriva stăpânirii spaniole și acel celebru amiral-pirat, Sir Francis Drake, făcea incursiuni în porturile spaniole din Caraibe, afectând serios economia Spaniei.

Mai grav chiar, regina Angliei, bastarda Elisabeta, continua să tolereze ereziile protestante în loc să repete exemplul de revenire la credința catolică dat de sora ei, Maria. Singurul răspuns posibil era invazia.

Timp de doi ani, regele Filip și-a pregătit armata de atac: peste 130 de corăbii, 19 000 de soldați, 8 000 de marinari, 2 000 de sclavi pe galere, 1.000 de nobili și în jur de 600 de preoți și călugări. În iulie, această enormă Armada a ridicat pânzele în direcția Angliei. La 29 iulie, englezii au observat pentru prima oară Armada în largul coastelor din Cornwall. Sir Francis Drake se delecta cu un joc relaxat de bile, la locuința sa din apropiere de Plymouth Hoe, când Thomas Fleming, căpitanul navei sale amiral, Golden Hind, a venit în goana calului să-i anunțe apropierea spaniolilor. La aflarea veștii, Drake a refuzat să se grăbească, replicându-i: „Avem timp suficient și să terminăm jocul, și să-i batem pe spanioli”.

În scurt timp, lupta a început. Englezii aveau corăbii mai rapide și mai ușor manevrabile și tunuri mai bune, care le-au permis să-i bombardeze pe spanioli de la mare distanță, dar spaniolii aveau superioritate numerică. Bătălia a părut să se împotmolească într-un impas și, timp de o săptămână, ambele flote au plutit pe Canalul Mânecii, nici una din părți neobținând vreo victorie decisivă. Apoi spaniolii au aruncat ancora în largul portului Calais, cu intenția de a prelua trupe care soseau din Țările de Jos spaniole.

La miezul nopții, în data de 7 august, Drake a schimbat cursul bătăliei, lăsând opt corăbii incendiate să se apropie în derivă de flota spaniolă. Cuprinși de panică, spaniolii au tăiat parâmele ca să se îndepărteze rapid, exact în momentul în care flota engleză a declanșat atacul. Ceea ce a urmat a reprezentat momentul hotărâtor al apărării engleze împotriva Armadei.

Flota spaniolă era complet dezorganizată și formația distrusă. Tunurile engleze au început să provoace pierderi grele, în mare parte neprimind replică, de vreme ce multe dintre tunurile spaniole fuseseră scoase de pe poziții pe timpul nopții. Până la sfârșitul zilei, spaniolii știau că fuseseră înfrânți, iar flota dispersată a ridicat pânzele în direcția nordului, singura cale de a evita corăbiile de război engleze și de revenire în Spania.

Spaniolii s-au îndreptat spre Scoția și, în cele din urmă, pe lângă coastele Irlandei, însă furtunile puternice din Atlanticul de Nord (pe care protestantul Drake le numea „Vânturile lui Dumnezeu”) au dispersat și mai mult flota, făcând multe corăbii să se scufunde.

În cele din urmă, numai 66 de corăbii s-au întors în Spania, în jur de 15.000 de spanioli pierind, inclusiv prințul de Ascoli, fiul nelegitim al regelui Filip al II-lea. Englezii scăpaseră pentru totdeauna de amenințarea invaziei spaniole.

Pentru sărbătorirea victoriei, regina Elisabeta a ordonat să fie bătută o medalie comemorativă purtând inscripția „Deus flavit, et dissipati” („Dumnezeu a suflat și au fost împrăștiați”).

Tot la 29 iulie:

1830: „Regele Cetățean” Ludovic-Filip uzurpă tronul Franței.

1885: Se naște dictatorul fascist italian Benito Mussolini.

1890: Se sinucide cu un foc de armă Vincent van Gogh.

1900: Regele Umberto al Italiei este asasinat de anarhiști la Monza.

Geo Alupoae, critic de teatru.