MOPAN Suceava

Potrivit unor zvonuri apărute în presa de peste ocean, Arnold Schwarzenegger a implorat-o pe Maria Shriver să se împace cu el, chiar dacă în în această perioadă cei doi negociază termenii divorţului – care a fost invocat de soţia actorului, după ce s-a aflat că Arnold a avut o aventură cu una dintre menajere, aventură în urma căreia a rezultat şi un copil.
Starul din ‘Expendables 2’ ar fi implorat-o pe soţia lui să-l ierte şi să se împace cu el, dar se pare că aceasta l-a refuzat şi continuă să negocieze termenii de divorţ.
„Arnold a fost foarte zgârcit cu Maria şi copiii, lucru incredibil având în vedere ce a făcut”. A declarat o sursă, potrivit contactmusic.com.
O altă sursă a apus: „Arnold tratează divorţul ca pe o afacere, nu se gândeşte că este sfârşitul unei relaţii pe care a avut-o cu mama copiilor lui.”
Arnold a declarat cu puţin timp în urmă că aventura pe care a avut-o a fost ‘cel mai prostesc lucru’ pe care l-a făcut vreodată pe durata mariajului său.

„Cred că este cel mai prostesc lucru pe care l-am făcut vreodată în decursul acestei căsnicii. A fost îngrozitor. Le-am cauzat foarte multă durere copiilor şi Mariei.”, a declarat actorul, mai scrie contactmusic.com.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava