MOPAN Suceava

Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), care include reprezentanți ai celor mai mari evenimente muzical-culturale din țară, salută inițiativa Guvernului României de a găsi metode prin care să sprijine sectorul cultural și apariția în spațiul public a proiectului de schemă de ajutor de stat dedicat acestui domeniu.

Așa cum au declarat în timpul prezentării proiectului Doamna Vicepremier Raluca Turcan, Domnul Ministru al Culturii Bogdan Gheorghiu, alături de Primarul general al capitalei, Domnul Nicușor Dan, este un prim pas făcut de autorități în direcția ajutării sectorului care este probabil cel mai grav afectat de situația actuală, cu activitatea celor mai multe companii și a lucrătorilor din domeniu sistate aproape în întregime. Procesul prin care această schemă de ajutor de stat a fost alcătuită marchează o premieră, pentru că parțile care compun sectorul cultural au avut ocazia să colaboreze direct cu reprezentanți ai Ministerului Culturii, Ministerului de Finanțe, Consiliului Concurenței – în interiorul grupului de lucru inițiat de către Doamna Vicepremier Raluca Turcan și patronat de către Domnul Ministru Gheorghiu – și să fie consultați în alcătuirea proiectului. Pe lângă AROC, Ministerul Culturii a colaborat și cu alte organizații care gestionează interesele grupurilor reprezentative din domeniul cultural. În acest fel, inițiativa antreprenorială din acest domeniu a fost recunoscută ca un vector important în dezvoltarea culturală a României și nevoile antreprenorilor din acest sector au găsit suport din partea autorităților. Pentru AROC, acestă schemă de ajutor de stat reprezintă cel mai important moment al parteneriatului dintre organizatorii de evenimente culturale și Guvernul României.

Valoarea schemei de ajutor de stat este de 100 milioane Euro. Aceasta înseamnă că 100 de milioane de Euro vor fi investite în cultură în perioada următoare. E un moment fără precedent, a cărui importanță merită – în spiritul domeniului pe care îl reprezentăm – aplaudată. În cazul evenimentelor, schema de ajutor de stat este gândită să ajute toți participanții la realizarea actului cultural. Organizatorii sunt obligați prin această schemă să repornească evenimentele – atunci când acest lucru va fi posibil. Banii vor putea fi folosiți exclusiv pentru plata activităților de repornire a evenimentelor culturale și în acest fel, toate companiile și lucrătorii din industria de evenimente din România vor beneficia de acest ajutor.

Pentru a putea beneficia de schema de ajutor de stat, toate companiile eligibile – așa cum sunt ele definite în proiect: organizații neguvernamentale și societăți comerciale care au desfășurat activități într-unul dintre domeniile culturale reprezentate de artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală – vor trebui să se înscrie în Registrul Sectorului Cultural, la adresa www.culturadata.ro/registrul-sectorului-cultural. Proiectul va fi în dezbatere publică în perioada următoare, așa că AROC își propune să profite de aceasta perioadă de consultare suplimentară pentru a colabora cu Ministerul Culturii pentru găsirea soluțiilor care să acopere preocupările tuturor membrilor noștri și ale organizatorilor de evenimente culturale. AROC a fost în consultare cu Ministerul Culturii în elaborarea schemei de ajutor de stat ca reprezentant al organizatorilor de evenimente culturale. Dar ne dorim, în măsura în care acest lucru va fi posibil, să fim un reprezentant al întregii piețe de evenimente din România. Așadar, dorim să vă comunicăm că în zilele următoare, activitatea AROC se va concentra pe a elabora cât mai detaliat cu putință completări la schema de ajutor de stat  propusă de Ministerul Culturii și pe această cale, invităm și alți operatori culturali să ne scrie sugestiile lor pe adresa info@aroc.ro.

Stăm in continuare la dispoziția Ministerului Culturii în a ne oferi punctul de vedere cu privire la ce e nevoie ca acest sector, în toată complexitatea lui, să poată supraviețui acestei perioade.

Membrii AROC

ARTmania – ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive, Asociația Fapte – Jazz in the Park, Asociația Mozaic – Mozaic Jazz Festival, Asociația Festivalul de Film Transilvania – TIFF, BestMusic Live/METALHEAD, Comparty Events – diMANSIONS Hit Music Festival, Electric Castle, Emagic Live – Awake Festival, Global Records, Movement Team – Sports Festival, NEVERSEA, Centrul Cultural Plai – Plai Festival/JazzTM, SNRS – Sunwaves Festival, Sprint Media, Sublime Romania, Summer Well, The Institute, The Mission/Fall in Love Festival, UNTOLD, VRTW, Wine and Street Food Festival, Why Not Us – Street Food Festival, Wise Factor – The Fresh.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava