Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu toate că pandemia a retrâns activitățile culturale, Asociația 10 pentru folclor a găsit o manieră inedită de a-și continua activitatea organizând Atelierul Național de Folclor, în cadrul căreia artiștii populari cei mai îndrăgiți din toată țara au susținut seminarii de folclor prin intermediul cărora s-au străduit să convingă cât mai mulți părinți, elevi și profesori de necesitatea introducerii opționalului de folclor: ”Anul acesta proiectul 10 pentru folclor împlinește 5 ani, timp în care am adunat în caravana folclorului zeci de artiști profesioniști alături de care am susținut 46 de reprezentații artistice în județul Suceava, 10 în județul Maramureș și una în Botoșani. Astfel, am reușit să introducem câte o oră dau două de folclor în aproape peste 450 de școli la nivelul județului Suceava. Suntem foarte bucuroși și onorați de dragostea și căldura cu care a fost întâmpinați peste tot și nu am dorit să râmânem datori. După cum am obișnuit deja iubitorii de folclor , la începutul fiecărui an școlar organizam o gală de premiere, având sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și al domnului primar Ion Lungu, în care anunțam finalitatea caravanei din februarie. Anul acesta, în actualul context, nu mi s-a părut potrivit să mai organizăm ceva festiv și atunci a apărut ideea de deschide on line o școală de folclor care poate fi accesată gratuit https://www.facebook.com/scoala.de.folclor.romanesc și, în chip firesc, a apărut și necesitatea de a concepe și transmite materiale valoroase care să fie suport atât pentru profesorii care sunt interesați să predea opționalul de folclor, cât și pentru elevi. Pentru a aface aceste materiale și mai atractive am invitat artiști deja consacrați, tineri interpreți în ascensiune, dar și profesori dedicați”.

La Atelierul Național de Folclor au participat maestrul coregraf Costinel Leonte, poliinstrumentistul Leonard Zamă, inspectorul școlar pentru arte din cadrul IȘJ Suceava, prof, Loredana Ceică , Mihaela Zâna Bârsan (inițiator proiect)– realizator emisiuni folclorice și interpreți de muzică populară din Bucovina ( Grigore Gherman, Ancuța Corlățan), Moldova ( Constantin Bahrin, Dan Dobos, Fetele din Botoșani), Maramureșul istoric ( Maria Luiza Mih, Voichița Costin, Ioan Costin), Ardeal (Ovidiu Homorodean),Banat (Florin Boita), Ținutul Pădurenilor (Bogdan Toma), Loredana Streche (Oltenia), Beatrice Băndoiu (Gorj), dar și din Basarabia : Viorica Lupu și Nicu Mâță. Fiecare dintre participanți a susținut , prin cântec și discurs, o pledoarie în favoare introducerii opționalului de folclor pe mai departe . ”Este minunat acest proiect și trebuie să ajungă la nivel național deoarece promovează identitatea noastră națională. Eu sunt în familia 10 pentru folclor de 3 ani și , datorită faptului că începând din acest an ni s-a alăturat și colegul meu hunedorean, Bogdan Toma, sperăm ca în momentul în care vom putea organiza din nou acele întâlniri- spectacol să ducem caravana folclorului și în Hunedoara”, a spus interpretul de muzică populară Ovidiu Homorodean. La rândul său, bănățeanul Florin Boita a spus că : ”Am rămas impresionat de desfășurarea de forțe pe care am văzut-o în acest proiect. Povesteam colegilor din țară ce se întâmplă aici, la Suceava și nu le venea să creadă că în zile de lucru sălile căminelor culturale erau arhipline, iar felul în care am fost primiți peste tot spune multe despre calitatea oamenilor care fac parte din proiect și modul exemplar de organizare și desfășuare a activităților din cadrul rpoeictului 10 pentru folclor, totul este gândit și pus la punct până în cel mai mic detaliu. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat oportunitatea de a participa la acest proiect unicat în țară”.

Anul acesta, ca umare a celor 10 întâlniri spectacol desfășurate în perioada 3- 13 februarie, avem introduse 135 de ore opționale de folclor în 87 de școli din județul Suceava: ”Suntem bucuroși să vedem că eforturile depuse noi nu au fost în zadar nici anul acesta. De la an la an, oferta de opționale de folclor este tot mai diversificată și întodeauna le stau la dispoziție profesorilor înteresați să predea acest opțional, oferindu-le modele de opționale și chiar am participat la câteva activități mai deosebite organizate de colegii mei în cadrul orei de folclor” a completat reprezentantul Inspectoratului școlar Județean Suceava în echipa 10 pentru folclor, inspectorul colar pentru arte, prof. Loredana Ceică.

Texclusiv on line în perioada următoare pe paginile https://www.facebook.com/10pentru.folcor https://www.facebook.com/scoala.de.folclor.romanesc , dar și pe https://www.youtube.com/channel/UCA8s76Bajh4lSSEaAR9zYeg?view_as=subscriber

Evenimentul a fost organizat de Asociatia 10 pentru folclor și s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, fiind finanțat de minister: ”Țin să îi mulțumesc foarte mult domnului Ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu pentru faptul că ne-a sprijinit în realizarea acestui eveniment unic la nivel național, atât ca amploare, cât și ca diversitate în ceea ce privește zonele folclorice ale țării. Este foarte important să le oferim generațiilor care vin după noi o imagine corectă, de ansamblu în ceea ce privește folclorul românesc. Încet, încet satele îmbătrânesc și tradițiile sunt tot mai greu de dus pe mai departe, de aceea rolul școlii și al bisericii alături de familie devin atât de importante pentru că altfel există riscul ca în câțiva ani , nu foarte mulți , să ajungem în situația de a le pierde definitiv, reconstutirea acestora în baza arhivelor nefiind la fel de fidelă ca perpeutarea acestora din generația în generație. În egală măsură vreau să îi mulțumesc și domnului Primar, Ion Lungu care fost alături proiectul 10 pentru folclor încă de la început și ,de la ediție la ediție, ne-a ajutat să creștem frumos îndreptându-ne spre îndeplinirea altui obiectiv pe cât de îndrăzneț, pe atât de realizabil: transformarea Sucevei în capitala folclorului românesc. Aceleași mulțumiri speciale și pentru președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, pentru că a girat acest proiect prin participarea Ansamblului Artistic Profesiost Ciprian Porumbescu la fiecare ediție, rectorului Universității Ștefan cel Mare Suceava, domnului prof. Univ.dr. Ing Valentin Popa și directorului Casei de Cultură a Studenților Suceava, prof. Valentin Ianoș.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava