Concert pascal
MOPAN Suceava

CFR Cluj întâlnește AS Roma, în grupele UEFA Europa League, joi, 5 noiembrie, în direct, la Digi Sport 1, de la ora 19:55. Meciul dintre cele două echipe va putea fi urmărit, de asemenea, pe digisport.ro sau pe platforma și aplicația Digi Online.

CFR Cluj se află pe punctul de a rămâne fără antrenor, Dan Petrescu anunțand că acesta va fi ultimul său meci pe banca tehnică a echipei. Cu tensiuni în vestiare, dar și fără fundașii Vinicius și Burcă sau mijlocașul Chipciu, ardelenii vor încerca să dea lovitura în Italia. CFR a mai întâlnit-o de patru ori pe AS Roma, în Liga Campionilor, în 2008 și în 2010, în faza grupelor. AS Roma a învins în două dintre întâlniri, unul dintre meciuri a fost câștigat, în deplasare, de clujeni, iar a patra întâlnire s-a soldat cu remiză.

Potrivit digisport.ro, care citează declarații ale antrenorului Paulo Fonseca acordate jurnaliștilor italieni, AS Roma se concentrează pe meciurile din Serie A, echipa din Roma dorind să acceadă în sezonul viitor în Liga Campionilor. În acest moment, CFR Cluj și AS Roma se află pe primele două locuri în clasamentul din Grupei A a UEFA Europa League, cu câte 4 puncte, în timp ce Young Boys și TSKA Sofia au câte un punct, după primele două jocuri ale grupei. Partida îi va avea la microfonul Digi Sport pe jurnaliștii George Dobre şi Dan Ștefănescu, în timp ce o ediţie specială a emisiunii Fotbal European va prefaţa jocul de pe Stadio Olimpico. Radu Naum îi va avea în platou pe Ilie Dumitrescu și Cristian Geambașu, iar la finalul meciului, Vali Moraru și invitații săi, Gabi Balint și Radu Paraschivescu, vor trage concluziile întâlnirii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava