Concert pascal
MOPAN Suceava

Felul în care Lourdes Leon (26 de ani), fiica Madonnei (64 de ani), și-a făcut apariția duminică la Premiile Grammy aduce aminte, după cum reiese din comentariile făcute în presa internațională, de una dintre cele mai emblematice ținute ale mamei sale din anii ’90, notează click.ro.

Tânăra, care are o avere de 4 milioane de dolari, a purtat o rochie roșie marca Area, acoperită cu foarte multe cristale, și a reușit să fie astfel în centrul atenției. Dar nu neapărat prin strălucirea pietrelor prețioase, ci pentru cupele în formă de con ce îi susțineau sânii și care amintesc de celebrele corsete de la Jean Paul Gaultier pe care le purta odinioară celebra sa mamă.

Lourdes Leon a fost însoțită de prietena ei, Trinity Vigorsky, care a optat pentru un costum întreg din dantelă, fără sutien – lăsându-i sânii la vedere, și tocuri negre Gianvito Rossi.

În schimb, Madonna, care deține o avere de 850 milioane de dolari, a ajuns de nerecunoscut. Deși este evident că a apelat la intervenții estetice la față, ea nu recunoaște nimic. Însă, chirurgul plastician Michael Horn a declarat pentru tabloidul britanic Daily Mail că Madonna și-ar fi făcut, cel mai probabil, un lifting facial și o intervenție chirurgicală la nas.

Citește mai multe și vezi FOTO pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/asa-mama-asa-fiica-iata-cum-au-aparut-madonna-si-2240430.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava