MOPAN Suceava

La 31 iulie a anului 1914, la Paris, s-a petrecut un eveniment șocant. În timp ce lua prânzul la restaurantul preferat, Café du Croissant, pe Rue Montmartre, respectatul lider socialist francez Jean Jaurès a fost împușcat mortal de un tânăr patriot extremist exaltat. În mod evident, asasinul a sperat să prevină o grevă generală a muncitorilor francezi, care ar fi afectat profund iminenta mobilizare a Franței pentru războiul împotriva Germaniei.

Ca o ironie, Jaurès era el însuși un mare patriot, care, cu două zile în urmă, făcuse un apel la suporterii săi să se alăture regimentelor lor, în cazul în care Franța ar fi fost atacată.

A fost un moment de criză pentru națiunea franceză, și așa divizată în ajunul războiului de disputele și rivalitățile politice. Nu mai era timp de deliberări, deoarece Germania ordonase deja mobilizarea, ca reacție la mobilizarea aliatului Franței, Rusia. Se aștepta ca războiul să fie o chestiune rapidă, decisivă, fiind, în mod clar, pierdut de oricare dintre țările care nu ar fi reușit să-și concentreze rezerviștii la timp.

În condițiile în care liderul în care avea cea mai mare încredere murise, oare clasa muncitoare mai avea să răspundă ordinului de mobilizare, datat a doua zi? Ori, considerând că nu mai aveau nimic de pierdut în afara lanțurilor, aveau să prefere să facă grevă și să respingă apelul Franței la arme?

Guvernul președintelui Poincaré nu avea nici cea mai vagă idee ce să facă și cât de în serios să ia retorica pacifistă îmbrățișată atât de vocal de liderii stângii antimilitariste. În ceea ce-i privește pe lideri, recomandarea lui Clemenceau pentru guvern a fost „Fiți severi!” Însă, pentru muncitori, avertismentul șefului Siguranței s-a dovedit a fi exact: „Se vor alinia în spatele fanfarelor regimentelor”. Și așa a fost, fără să mai conteze moartea lui Jaurès.

Mobilizarea s-a desfășurat cu calm, armata a fost grupată în teren și Marele Război a început două zile mai târziu, în data de 3 august.

Previziunile conform cărora războiul va fi scurt și decisiv s-au dovedit a fi greșite: conflagrația a durat patru ani, trei luni și opt zile.

Tot la 31 iulie:31

1556: Moare la Roma întemeietorul ordinului iezuit, Sfântul Ignațiu de Loyola.

1886: Moare compozitorul și virtuozul pianist maghiar Franz Liszt.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Asasinarea lui Jean Jaurès, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava