Comenzi MOPAN Suceava

Asociația Ghizilor din Bucovina aduce Cultura în Parc. Timp de 5 zile, vom avea parte de expoziţii, degustări culinare, dansuri şi muzică tradiţională în cadrul unui festival interetnic care se va desfăşura în parcul Universităţii, în fiecare seară, începînd cu ora 18:00.

Asociația Ghizilor din Bucovina organizeaza in perioada 26-30 august Festivalul interetnic Cultura in Parc, proiect finanţat de către EEA Grants – Programul Promovarea Diversității în Cultură și Artă în cadrul patrimoniului cultural european, Ministerul Culturii, Unitatea de Management a Proiectului. Obiectivul general al festivalului este crearea și menținerea condițiilor pentru păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității minorităților, în special a romilor, consolidarea dialogului intercultural, cât și promovarea tinerilor artiști la nivel regional. Reprezentanții minorităților sunt: Asociația Obcinele Poiana Micului, Partida Romilor Pro Europa Suceava, Casa de Cultură A Studenților Suceava, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România – filiala Fălticeni, Asociația Culturală Kolomeika –Siret, Uniunea Armenilor din România- filiala Iași, Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumul Regional Bucovina Programul festivalului este următorul: 26.08- expoziție arte vizuale (pictură, sculptură, fotografie, face painting, scurtmetraje) 27.08 – degustări culinare (produse specifice etniilor participante la festival) 28.08 – dansuri tradiționale și costume populare 29.08 – muzică tradițională 30.08 – invitați speciali: Mike Godoroja&Blue Spirit, Canaf, Caius Hera (lauta), Cosmin Balean (duduk si vioara), Tatiana Podoleac (harpa), Marian Hadenko (Ucraina), Lazar Constantin (lauta) “Festivalul își dorește să fie mai mult decât o întâlnire a etniilor din Bucovina, invitându-i astfel pe tinerii din Suceava și localitățile limitrofe să participe prin adunări add-hoc la acest festival. Pot cânta la chitară, vioară, flaut sau orice alt instrument pe care ei îl îndrăgesc. Ne dorim un festival ce transmite sentimente de prietenie, voie bună, liniște și bun gust. Considerăm că acest festival este un important în consolidarea relațiilor dintre minorități și populația majoritară. Dialogul intercultural, expunerea unor elemente culturale, împărtășirea unor obiceiuri familiale, diverse tradiții, arte și meșteșuguri, toate acestea vor contribui la atingerea obiectivului principal”, a declarat Nicoleta Loghin, managerul proiectului „Cultura în parc”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava