Raportul de cercetare prezintă și analizează reprezentările HIV/SIDA în arta românească, cu precădere în perioada 1990-2010. Cercetarea a umărit atât manifestările artistice în cadrul cărora s-a abordat problematica HIV/SIDA, cât și percepția socială și culturală asupra virusului în cele două decade studiate. Cercetarea cuprinde și date din Norvegia, din același punct de vedere. Raportul de cercetare face parte din proiectul “When ContempArt helps Social!”, proiect prin care Asociația Semper Musica împreună cu IMM-ul norvegian Zebel Design Fishbain doresc ca prin artă contemporană să reducă stigma asociată vieții cu HIV din România și Norvegia. Cercetarea poate fi parcursă pe website-ul proiectului: www.socialart.ro

Proiectul vine în contextul în care, conform CNCD[i], grupul persoanelor care trăiesc cu HIV reprezintă unul dintre cele mai discriminate grupuri din România. Studiul arată că 27% dintre români nu ar accepta o persoană care trăiește cu HIV să le fie rudă, iar 23% nu ar accepta ca această persoană să le fie prietenă. De asemenea, în țară trăiau cu HIV, în 2019, 16.658[ii] de persoane, dintre care 794 cazuri fiind NOI infectări. În același timp, nici un alt raport de cercetare nu a documentat până în prezent modul în care și dacă arta contemporană din anii 90 și 2000 a educat societatea cu privire la infecția cu HIV.

„A fost interesant de aflat dacă și cum artiștii de artă contemporană ai vremii au vorbit societății despre HIV prin creațiile lor. Am aflat că artiștii vremii au produs rareori un mesaj puternic și consistent despre impactul HIV/SIDA în societatea românească. Totuși, arta a fost folosită de ONG-urile HIV/SIDA pentru a ține infecția în frâu, mai ales cu ajutorul tinerilor. De asemenea, este interesant de aflat și ce s-a întâmplat în Norvegia, din punctul de vedere al utilizării artei ca instrument de educație” a spus Alexandru Gheorghiu, Coordonator proiect, Asociația Semper Musica.

Informațiile și datele au fost colectate în perioada iunie-octombrie 2020, prin intermediul a peste treizeci de interviuri cu artiști sau reprezentanți ai organizațiilor angajate în lupta contra HIV/SIDA. Proiectul “When ContempArt helps Social!” este organizat în perioada aprilie 2020-martie 2022. Acesta beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 197.883,44 euro, contribuția proprie fiind de 21.987,05 euro. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

[i] CNCD, Sondaj de opinie la nivel național privind nivelul discriminării în România și percepțiile actuale asupra infracțiunilor motivate de ură, 2018

[ii] Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea infecției HIV/SIDA în România, Prof. Dr. Matei Balș, date din 2019

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava