Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, la Suceava a demarat cea de-a IX-a ediție a campaniei „16 zile de activism împotriva violenței și pentru respectarea demnității” denumită „D.A.R.”-Dăruiește, Ajută, Respectă. Campania are loc în cadrul parteneriatului activ dintre Asociația SEVA, coordonată de Angela Zarojanu, Comisia Județeană pentru Egalitate de Șanse, Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul Școlar, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului-DGASPC și Teatrul „Matei Vișniec”. Prima acțiune a fost organizată la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde Angela Zarojanu le-a vorbit studentelor de la Facultatea de Științe ale Educației despre campania „D.A.R.” și proiectul „Familii Fericite. Comunități Incluzive”, iar comisarul de poliție Ileana Iacob a abordat tema „Violența intrafamilială la nivelul județului Suceava.

Mecanisme legislative actualizate în prevenirea și combaterea violenței intrafamiliale”. De asemenea, Nicoleta Daneliuc, șef de Serviciu la DGASPC a dezbătut subiectul „Violența asupra copiilor-Instrumente de prevenire a abuzurilor asupra copiilor și tinerilor”, iar Carmen Veronica Steiciuc, directoarea Teatrului „Matei Vișniec” a vorbit despre „Teatrul social-Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea”. Seria activităților subscrise campaniei „Dăruiește, Ajută, Respectă” va continua cu întîlniri cu grupurile vulnerabile, pentru informarea, conștientizarea și sensibilizarea acestora cu privire la problematica violenței domestice. Campania se va încheia pe 10 decembrie, cînd la nivel internațional va fi marcată Ziua Drepturilor Omului.

Asociația SEVA a demarat campania „16 zile de activism împotriva violenței și pentru respectarea demnității”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava