Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând de joi, timp de trei zile, cercetătorii și inventatorii din întreaga lume își prezintă ultimele inovații la cel mai mare salon de invenții din Europa de Est, Euroinvent, care va avea loc, pentru prima dată în istorie, numai în varianta online. Euroinvent a ajuns la cea de-a 12-a ediție și a devenit un eveniment de tradiţie recunoscut în lumea ştiinţifică internațională. Vor fi prezentate peste 500 de invenții și proiecte de cercetare, din peste 30 de țări.

De peste cinci ani, Marele Premiu pentru cea mai bună invenție românească de la Euroinvent este oferit de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partenerul educațional al acestui eveniment.

”Euroinvent este un reper pentru lumea științifică, de aceea Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține în continuare parteneriatul educațional. Prin premiile oferite de-a lungul timpului și pe care sperăm să îl oferim și în acest an, încercăm să sprijinim tinerii și să îi încurajăm spre cariere științifice”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific.

Și în acest an, participarea românească este una semnificativă. Peste 230 de proiecte din România și 120 din Republica Moldova sunt înscrise în competiție.

La această ediție, scopul concursului îl reprezintă identificarea și susținerea unei idei inovatoare în domenii precum: biologie celulară, nutriție, medicină, cercetare alimentară sau inginerie genetică.

Evenimentul se va desfășura până sâmbătă, atunci când vor fi premiați câștigătorii. În aceste zile juriul va analiza toate propunerile, iar cel mai bun proiect românesc va fi premiat de Fundația Dan Voiculescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava