CRaciun in Bucovina 2019

ATEN, lider mondial în soluții de conectivitate și sisteme complete de administrare, inaugurează biroul regional din România, care va reprezenta principala interfață de comunicare și coordonare a activității din Europa de Est.

Evoluția și, mai apoi, revoluția soluțiilor de calcul au schimbat radical societatea și modul nostru de viață, ajutându-ne să fim mai eficienți, mai informați și tot mai mult conectați. Această schimbare nu se reflectă însă numai asupra indivizilor, ci și asupra instituțiilor și organizațiilor de toate felurile. Indiferent că este vorba despre instituții medicale, de educație, comerciale și financiare sau guvernamentale, digitalizarea reprezintă preocuparea principală a prezentului și viitorului, căci facilitează fluidizarea operațiunilor, eficientizarea activității și îmbunătățirea calității serviciilor. Pentru ca toate acestea să fie posibile, este însă nevoie de o infrastructură solidă, bazată pe echipamente și soluții performante și fiabile, iar ATEN deține la ora actuală cel mai potrivit portofoliu de soluții și produse în acest sens. Performanța și fiabilitatea reprezintă însă numai două dintre elementele necesare pentru implementarea unei soluții de succes pe termen lung, cel de-al treilea fiind dezvoltarea unui canal de comunicare eficient cu canalul de vânzare, integratorii și utilizatorii, care va fi utilizat pentru transferul de cunoștințe, suport și service. Astfel, ATEN a decis să deschidă un birou local în România, în cadrul Global City Business Park, pe Șos. București-Nord, Nr. 10, Corp O13, Et. 6, Pipera – Voluntari. Acesta va fi punctul principal de training și suport vânzări pentru țările: România, Ucraina, Bulgaria, Moldova, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Macedonia de Nord, și va fi coordonat de Bogdan Mihalcea, Country Manager – ATEN Romania.

Lansarea biroului de vânzări coincide cu inaugurarea centrului de RMA, o investiției ATEN de peste 100.000 EUR, care are rolul de a acoperi din punct de vedere a funcțiunilor de service pentru soluțiile ATEN în țările din Europa Centrală și de Est. Astfel, ATEN demonstrează un focus sporit spre a deservi mult mai rapid și eficient clienții din această regiune.

„În ciuda provocărilor diverse cu care se confruntă România și Europa de Est, digitalizarea reprezintă un fenomen real și în această regiune a lumii, iar ATEN dorește să se implice mai activ în această zonă, atât prin furnizarea celor mai performante echipamente și soluții de conectivitate, cât și printr-o mai strânsă colaborare cu partenerii locali și regionali, precum și prin funcțiunea de RMA la nivel regional. Lansarea biroului din România este un pas important pentru noi și suntem încrezători că reprezintă calea cea mai bună pentru stimularea dezvoltării digitale și conectivității în întreaga regiune. Prin intermediul acestui birou vom putea pe de o parte sprijini mai bine activitatea de vânzări prin partenerii noștri, iar, pe de altă parte, vom asigura programe de training și certificări, astfel încât utilizatorii să beneficieze de cele mai bune echipamente și soluții de conectică de pe piață, cât și de specialiști certificați pentru ele. Deschiderea Centrului ATEN de RMA face parte din viziunea noastră pe termen lung de a fi mai aproape de clienții noștri și de a le oferi servicii de cea mai bună calitate ”, a spus Bogdan Mihalcea, Country Manager – ATEN Romania.

Inaugurarea biroului ATEN România a avut loc pe 28 noiembrie 2019, fiind organizată sub forma unui seminar introductiv de implicare a presei în activitatea regională a companiei, la care a participat și VP Europe CEE, Lanie Chen. În cadrul evenimentului, a fost prezentată echipa locală și au fost organizate demonstrații IoT, precum și un tur al centrului. Începând cu acest prilej, mass-media și toți cei interesați vor găsi deschiderea și sprijinul de a răspunde la orice întrebare legată atât de companie, cât și de soluțiile pe care ATEN le pune pe piață.

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava