MOPAN Suceava

În ultimele zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă.

Astfel, în perioada 12.01.-14.01.2018, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost testaţi alcoolscopic 326 conducători auto, fiind constatate 7 infracţiuni. S-au aplicat 143, în valoare de 51.190 lei. Au fost reţinute 17 permise de conducere reţinute şi retrase 8 certificate de înmatriculare.

Exemple:
Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Suceava a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Victoriei din municipiul Suceava, având o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Un bărbat de 38 de ani, din judeţul Botoşani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autovehiculul pe DJ 209C, având o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autovehiculul nu era înmatriculat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Pentru a nu pune atât propria viaţă în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava