Concert pascal
MOPAN Suceava

Municipiul Pitești a găzduit la finalul săptămânii trecute Campionatele Naționale de atletism pentru juniori III. Așa cum ne-au obișnuit, sportivii suceveni au avut și de această dată o comportare foarte bună. Doi atleți de la CSM Suceava au reușit chiar să devină campioni naționali. Este vorba de Dimitrie Scolobiuc, care a câștigat proba de aruncare a discului, și de Darius Melenciuc, care a trecut primul linia de sosire în cursa de 5000 de metri marș. De pregătirea celor doi campioni se ocupă un antrenor cu rezultate foarte bune, profesorul Radu Mihalescu.
Evoluții apreciate au înregistrat și atleții de la CSM Dorna Vatra Dornei, prin Robert Petru Kore și Claudia Ionela Costiuc, care și-au trecut în palmares câte două medalii, argint și bronz, în probele masculine și feminine de 800 și 1500 de metri.
„Sunt foarte mulțumită de rezultatele sportivilor mei, ținând cont că se antrenează din greu în fiecare zi. Fac niște sacrificii foarte mari, nu au vacanță, nici sâmbătă, nici duminică, și iată că încep să culeagă roadele muncii lor. În încheiere, aș vrea să mulțumesc pentru sprijin Primăriei Vatra Dornei și Consiliului Local”, a declarat antrenoarea Luminița Prâsneac.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava