Concert pascal
MOPAN Suceava

Municipiul Bacău a găzduit zilele trecute tradiționalul concurs de atletism de final de an pentru copii și juniori. La competiție au participat peste 400 de tineri sportivi de la 52 cluburi din țară, inclusiv din județul Suceava.

Din nou, tinerii atleți suceveni au avut o comportare foarte Sportivii legitimați la CSM Dorna Vatra Dornei s-au reamarcat în mod deosebit, Claudia Ionela Costiuc a izbutit să se impună în probele de 800 și 1.500 de metri ale junioarelor I, prin timpul realizat în cursa de 800 de metri obținând dreptul de participare la Campionatul European Under 18, care va avea loc în Israel, în luna iunie a anului viitor. Tot pe primul loc s-a clasat Alexandru Prâsneac, în proba de 800 metri a juniorilor I, ca și ștafeta de 4 x 400 de metri, care a concurat la aceeași categorie de vârstă în alcătuirea Ștefan Ungureanu, Andrei Ihnatiuc, Petru Robert Kore și Alexandru Prâsneac.

Andrei Ihnatiuc, sportiv cu dublă legitimare CSȘ Rădăuți – CSM Dorna Vatra Dornei, a mai cucerit o medalie de aur în proba de 3.000 de metri și una de argint la 1.500 de metri.

Adelin Pop, un alt atlet cu dublă legitimare, în acest caz CSȘ Hunedoara – CSM Dorna Vatra Dornei, a câștigat proba de 1.500 de metri a juniorilor I și a sosit al doilea la 800 de metri.

„Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate, care reflectă munca depusă la antrenamente”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Vatra Dornei.

În același concurs, Roxana Ghiuță, de la CSM Suceava, s-a clasat a doua în probele de 400 și 800 de metri ale junioarelor I, în vreme ce un alt sportiv antrenat de Silviu Casandra, este vorba de Tudor Axinte, a prins ultima treaptă a podiumului de premiere la săritura în lungime.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava