Au fost finalizate lucrările de modernizare a sistemului de încălzire în Vatra Dornei. Boncheș: ”Pentru câteva zeci de ani, dornenii nu vor mai avea de suportat neplăcerile unui sistem depășit moral și fizic” (FOTO)

Marți, 29 noiembrie a avut loc recepția celui mai amplu proiect derulat vreodată in Municipiul Vatra Dornei – Reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldura în Municipiul Vatra Dornei- etapa II, a anunțat primarul Ilie Boncheș.
Valoarea contractului de execuție a acestei a doua etape fost de 69.858.676,58 lei cu TVA, lucrările fiind executate de către SC Elsaco Electronic SRL.
Proiectul a fost finanțat din fonduri de la Bugetul de stat, 85%, respectiv din fonduri de la Bugetul Local, 15%. Proiectul a avut următoarele obiective: reabilitarea a 10,7km de traseu rețele termice, retehnologizarea/reabilitarea de puncte termice și procurare/punere în funcțiune a 58 minimodule termice – Zona Unirii. Prin proiect s-au întregit lucrările executate în prima etapă a procesului de reabilitare a sistemului de alimentare centralizată cu căldură în municipiul Vatra Dornei. În cadrul primei etape s-a reabilitat un traseu de 2,1 kilometri rețea termică primară, a fost reabilitată clădirea centralei termice, respectiv au fost înlocuite echipamentele tehnologice din cadrul centralei, valoarea totală a primei etape a proiectului fiind de 26.893.999,99 lei cu TVA.
“Am încheiat cu bine acest proiect foarte mare – reabilitarea termiei – derulat în două etape, și mă bucur că, pentru câteva zeci de ani, dornenii nu vor mai avea de suportat neplăcerile unui sistem depășit moral și fizic. Căldura și apa caldă vor fi livrate în cei mai buni parametri, orice avarie urmând a fi semnalată imediat și reabilitată cu pierderi minime. Le mulțumesc tuturor celor care au fost angrenați in derularea ambelor etape din cel mai amplu proiect derulat vreodată în municipiul Vatra Dornei.”, a declarat primarul Ilie Boncheș.