MOPAN Suceava

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a anunțat că au început lucrările de reabilitare infrastructură rutieră și trotuare. El a arătat că în prima etapa se vor executa numai lucrări de profilare a terasamentului și aplicarea unui strat de asfalt de 7-8 cm (binder), conform proiectului, urmând ca în etapa a doua-2019 să fie executate următoarele lucrări: preluare de ape pluviale, trotuare, al doilea strat de asfalt (stratul de uzură) și marcaje rutiere. În această toamnă vor fi executate lucrările din prima etapă pe următoarele străzi: Zorilor, M. Sadoveanu, Bunești, Tomșa, Aurel Vlaicu, Simion Papuc, Gr. Sabie, Cloșca, Gen. Praporgescu, Aleea Trandafirilor, Giuseppe Verdi, Mușatinilor. Valoarea acestei investiții este de 2.330.223 lei din bugetul local si lungimea totală a străzilor ce vor fi asfaltate este de 8 kilometri.

”Celelalte străzi adiacente străzilor menționate mai sus și alte străzi din municipiu vor fi reabilitate printr-un proiect în valoare de 5 milioane de euro finanțat din fonduri europene, proiect depus în luna august la A.D.R Nord-Est și care se află în procedura de evaluare. Acest proiect prevede: asfaltarea a încă 8,2 kilometri de străzi, construirea a 40 de locuințe sociale, reabilitarea Vilei Emil Bodnăraș, construirea unui centru de agrement pentru tineret, amenajarea de spații verzi și parcuri. Străzile menționate mai sus au toate utilitățile (apa, canalizare, gaz metan). Străzile fără apa și canalizare vor fi asfaltate după ce va fi început și finalizat proiectul de apa, canalizare si modernizare stație de epurare, în valoare de 23 milioane de euro din fonduri europene. Proiectul se află în procedură de evaluare și sperăm ca lucrările să înceapă în anul 2019”, a mai spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava