Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Dosoftei, ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava, în perioada 11-15 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, instituția organizează o serie de evenimente liturgice și cultural artistice, menite să aducă cinstire Mitropolitului Moldovei și bucurie duhovnicească tuturor celor care vor lua parte la manifestările aniversare. Concertul de colinde, slujba de priveghere, Sfânta Liturghie arhierească și Simpozionul Național „Tinere, ție îți zic” sunt o parte dintre activitățile dedicate împlinirii a 31 de ani de la reînființarea seminarului.

Concertul de colinde, cel dintâi eveniment prin care s-a marcat începutul zilelor instituției de învățământ teologic, a avut loc în seara zilei de duminică, 11 decembrie 2022, la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. Invitații speciali au fost Corala „Mitropolit Dosoftei” a Seminarului și Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Grupurile vocale au împodobit în mod deosebit seara celei de-a patra duminici din Postul Nașterii Domnului prin interpretarea unor colinde, atât de factură religioasă, cât și din bogata sferă folclorică.

Gazda evenimentului, pr. paroh Adrian Duțuc, a rostit un cuvânt de bun venit și a vorbit publicului numeros despre faptul că cei care vestesc lumina lui Iisus Hristos devin întocmai ca Apostolii Mântuitorului.

„Cu toții avem amintiri minunate legate de sărbătorile prilejuite de Nașterea Domnului, de vremea minunată a copilăriei noastre. Din peisajul de Crăciun personal, al fiecăruia dintre noi, de colinde (fie cântate, fie ascultate de noi) ne amintim cu cel mai mare drag. Momentele în care mergeam să vestim prin colinde Nașterea Mântuitorului Hristos sunt parte din ființa noastră și nu pot fi șterse din memorie vreodată. Biserica a înțeles și a subliniat mereu misiunea creștinului de a fi apostol pentru ceilalți. (…) Concertul la care astăzi ne faceți cinstea de a participa este în primul rând un eveniment parohial. Spun asta deoarece concertul este darul nostru, al părinților slujitori ai Bisericii „Sfântul Dumitru”, făcut vouă, credincioșilor parohiei noastre, pentru că vă prețuim și vă suntem recunoscători pentru faptul că ne sunteți mereu alături, atât în rugăciune, cât și în activitățile pe care le desfășurăm la biserică. În egală măsură, acest concert este un luminos episod ce face parte din zilele ce marchează hramul Seminarului Teologic Ortodox din Suceava, instituție de învățământ teologic ce își serbează ocrotitorul spiritual, Sfântul Mitropolit Dosoftei, pe 13 decembrie. Dragi părinți profesori, dragi profesori și profesoare, părinte director, vă îmbrățișăm călduros cu această ocazie și vă adresăm bun venit în Biserica Sfântul Dumitru.”

Alături de credincioși ai parohiei și de preoții slujitori, la eveniment au fost prezente cadre didactice ale seminarului, între care arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, directorul instituției de învățământ.

Concertul a debutat cu momentul artistic oferite de Corul „Mitropolitul Dosoftei” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava, dirijat de părintele profesor Ionuț Lucian Tablan Popescu. Prin interpretarea colindelor și a cântecelor de stea care vestesc Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tinerii seminariști au adus lumină și bucurie pe chipurile tuturor celor prezenți.

Corul Seminarului a luat naștere în luna decembrie a anului 1991, sub bagheta dirijorală a vrednicul de pomenire părintele Alexandru Lăzăreanu. Prin jertfa și dragostea sfinției sale, corul a reușit să obțină în anul 2002 Trofeul Festivalului – Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”, ediția a XII – a. Din anul 2003, Catedra de Muzică Liniară și Ansamblu Cor este în grija părintelui profesor Ionuț Lucian Tablan Popescu care, în aproape 20 de activitate, a reușit să obțină, alături de elevii seminariști, premii importante la nivel național și internațional, concertând pe renumite scene din Europa.

Cel de-al doilea moment deosebit al serii a fost susținut de Corala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, sub bagheta aceluiași dirijor, părintele profesor Ionuț Lucian Tablan Popescu. Aceasta a luat naștere în anul 1869 la inițiativa marelui compozitor Ciprian Porumbescu, la acea vreme elev, și a profesorului său, Ștefan Nosievici. După o istorie care a cunoscut perioade de înflorire, dar și de încercare, odată cu înființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul 1990, corala s-a remarcat printr-o bogată activitate liturgică, desfășurată mai ales la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Totodată, aceasta a susținut mai multe turnee de colinde în străinătate, bucurând astfel spectatori din Elveția, Franța, Germania, Italia și Austria.

La finalul programului extraordinar de colinde, gazdele evenimentului i-au oferit părintelui dirijor o icoană cu Sfânta Treime.

În ziua de cinstire a Sfântului Dosoftei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Paraclisul seminarului de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți profesori ai școlii. Răspunsurile liturgice vor fi date de grupul psaltic al seminarului condus de către arhid. prof. Iușcă Paul.

Tot în cadrul Zilelor Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” va avea loc o conferință susținută de către pr. lect. univ. dr. Paul – Cezar Hârlăoanu, titularul catedrei de Vechiul Testament din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași. Începând cu ora 18:00, părintele profesor le va vorbi elevilor seminariști despre vocația tânărului seminarist în context contemporan.

În ziua de 14 decembrie va avea loc Simpozionul Național „Tinere, ție îți zic” organizat în format mixt, atât cu prezență fizică, pentru profesorii și elevii din județul Suceava, care și-au exprimat dorința să participe la activitate, cât și în mediul online pentru profesorii și elevii din țară care își vor prezenta lucrările prin intermediul tehnicii de comunicare în mediul virtual. Evenimentul va fi organizat în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava. Potrivit organizatorilor, lucrările prezentate vor apărea într-un număr special al revistei școlii, dedicat acestui eveniment, în luna ianuarie 2023.

Irina Ursachi

Au început zilele dedicate Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava