MOPAN Suceava

Poliţiştii suceveni au început cercetările în vederea identificării autorilor unui furt de bani din casa unei bătrâne din municipiul Suceava. În după amiaza zilei de vineri, o femeie de 82 ani, din Suceava a sesizat poliția prin „112” despre faptul că persoane necunoscute, sub pretextul că execută lucrări de deratizare, au pătruns în locuinţa sa de unde i-au sustras suma de 600 lei.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că în aceeaşi zi, la locuinţa bătrânei s-au prezentat două persoane necunoscute, care au declarat că execută activităţi de deratizare obligatorii, după care o femeie a intrat apartament şi a pulverizat în fiecare cameră o substanță dintr-un spray.

În final, respectiva femeie s-a aşezat la o masă, făcând unele consemnări pe o coală albă, iar în momentul în care a dorit să părăsească locuinţa, partea vătămată a observat lipsa sumei de 600 lei. Banii se aflau pe masa respectivă, iar bătrâna a încercat să o reţină pe femeie, fără a reuşi deoarece aceasta a fugit din apartament. Femeia era aşteptată de un bărbat pe casa scării, cei doi fugind după ce au furat banii.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava