MOPAN Suceava

Până pe 21 iulie 2020, în toate hipermarketurile Auchan, precum și în magazinul online auchan.ro, are loc cea de-a XI-a ediție a Târgului de Bere, eveniment prin care Auchan aduce la raft o selecție extinsă de sortimente de bere, precum și o gamă variată de produse complementare pentru servirea acesteia.

Continuându-și creșterea anuală, Târgul de Bere înglobează în această ediție peste 300 de articole, atât beri de import, cât și producții locale. În ton cu preferințele consumatorilor români, berile produse pe plan local reprezintă 65% din oferta din acest an, o atenție deosebită fiind adresată microberăriilor românești. Astfel, 13 microproducători de beresunt prezenți la târgul din acest an, unii dintre aceștia aflându-se pentru prima dată în retail – precum Fabrica de Bere Grivița, prima fabrică de bere transparentă din România.

În ceea ce privește ofertaberilor de import, clienții vor regăsi la raft specialități de beri bavareze, albe nefiltrate și nepasteurizate, de abație, craft și trapiste, originare din țări precum Franța, Belgia și Germania. Totodată, portofoliul acestei ediții include și specialități bio, precum berile fără gluten, dar și selecții de beri aromatizate și cidru.

Tendințe în consumul de bere

Potrivit datelor companiei, berea blondărămâne categoria care înregistrează cele mai mari vânzări. De asemenea, în ceea ce privește modul de îmbuteliere,sticla continuă să crească cu cel puțin 10% anual, în timp ce dozele se clasează pe loc secund în topul alegerilor consumatorilor, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul de la an la an.

„Suntem mândri că pe parcursul celor 11 ani am creat un eveniment comercial de referință pentru români și pentru piața de retail – Târgul de bere Auchan. De-a lungul anilor, am venit cu cele mai largi game, cu noutăți, cu produse de masă, dar și cu produse de nișă, am susținut producția românească de bere, îndeosebi cea artizanală realizată de microberării,șiîn același timp am ajutat românii să rememoreze experiențe gustative plăcute din excursiile lor în străinătate, prin specialitățile internaționale propuse”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Târgul de Bere din acest an se derulează în toate hipermarketurile Auchan, dar și virtual în magazinul online auchan.ro, de unde se pot comanda online sortimentele preferate. Comenzile pot fi livrate la domiciliu la nivel național sau ridicate din cel mai apropiat magazin Auchan prin serviciul gratuit Click&Collect. Totodată, clienții din București pot opta și pentru varianta de comandă online cu livrare în aceeași zi, prin platforma de delivery Lola Market.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava