MOPAN Suceava

Atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Municipal Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, Mădălina Sîrbu, pregătită de antrenoarea Erzilia Țâmpău, a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Balcanic de Atletism pentru juniori II, competiție care a avut loc în Turcia, la Istambul, la finele săptămmânii trecute și a ajuns la cea de-a 17-a ediție.
În concursul ce a adunat la start 253 de sportivi din 16 țări, câmpulungeanca Mădălina Sîrbu a luat startul în cursa de 3000 de metri pe o ploaie torențială și a condus plutonul până la 1500 de metri, în următorii 500 a stat în pluton și mai apoi a trecut din nou în frunte până la final, câștigând astfel medalia de aur cu timpul de 9:59,33. Aceasta este a treia Balcaniadă la care Mădălina participă în acest an, după cea de sală la juniori II și cea de juniori I în aer liber de la Cluj, la care a câștigat argintul la 5000 de metri.
„Mădălina a reușit să câștige aurul într-o cursă în care a plouat torențial, dar în aceste condiții timpul este unul foarte bun. A avut un sezon foarte încărcat până acum pentru Mădălina, în care a reușit și mai multe medalii naționale la tineret, juniori I și II. Este o sportivă de perspectivă ce face atletism de vrei 3 ani și ceva, cu care sper să ajungem la marea performanță. Mulțumim celor care sunt alături de noi și ne ajută să ne pregătim, domnului primar Mihăiță Negură și consilierilor locali din Câmpulung Moldovenesc, care ne-au renovat baza sportivă și ne-au creat condiții de pregătire, clubului CSM Suceava”, a declarat antrenoarea Erzilia Țâmpău, care în aceste zile se află în cantonament la Snagov cu alte două sportive, Maria Talida Sfarghiu și Antonia Bodnariuc, cu care în perioada 21 – 27 iulie va participa în Azerbaijan, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, în probele de 1500, respectiv 800 de metri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava