Trasee Eminesciene

Polițiștii au continuat sâmbătă activitățile de verificare și control în cadrul acțiunii ,,Scutul Pădurii” identificând un transport de material lemnos de aproape 15 metri cubi fără documente. Pe langă materialul lemnos în valoare de cca. 3000 lei, polițiștii au indisponibilizat, conform legislației incidente și mijlocul de transport în valoare de peste 20.000 Euro.

Sâmbătă, 8 mai, în jurul orei 15,10, polițiștii Secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Vatra-Dornei aflaţi pe raza comunei Crucea în cadrul Planului de acțiune ,,Scutul pădurii”, au oprit pentru control autoutilitara încărcată cu lemn rotund rășinoase molid pe DC Poiana Bobului din satul Crucea.

Cu ocazia verificărilor efectuate în aplicația SUMAL Control s-a constatat faptul că pentru cantitatea de material lemnos transportată nu există documente legale de transport, nefiind generat cod unic.

Conducătorul autoutilitarei, identificat ca fiind un bărbat de 48 ani, domiciliat în comuna, Crucea, a declarat verbal faptul că nu are documentele personale și ale autoutilitarei conduse, iar materialul lemnos aflat în aceasta provine din depozitul societății pe care o administrează.

Autoutilitara a fost deplasată conform solicitării în depozitul aparținând Ocolului Silvic Crucea, unde s-a procedat la inventarierea materialului lemnos de către lucrătorii silvici din cadrul acestui ocol silvic, în urma inventarierii rezultând cantitatea de 14,18 m.c. lemn rotund rășinoase molid, în valoare estimativă de 2.900 lei.

În conformitate cu prevederile art. 68 alin. 2(1)1 și alin. 2(2) din Legea nr. 46/2008 modificată și completată s-a dispus confiscarea cantității de 14,18 m.c. lemn rotund rășinoase molid precum și a autoutilitarei care au fost predată în custodia Ocolului Silvic Crucea.

În cauză a fost întocmit dosar penal fiind începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoțite de documentele specifice de transport”, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii Secției nr. 15 Poliție Rurală Vatra-Dornei.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 10 alin. 1 și 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ca măsură complementară dispunându-se și reținerea certificatului de înmatriculare al autoutilitarei pentru ITP expirat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
Voteaza Juravle Ionel Adrian
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava