MOPAN Suceava

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, astăzi, la Centrul Eparhial din Suceava, un contract în sumă de 25,7 milioane de euro, pentru continuarea proiectului vizînd consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri de la Mănăstirea „Sf. Ioan”, monument UNESCO. Lucrările au demarat cu finanțare de la Primăria Suceava și Consiliul Județean. La parafarea contractului au participat arhiepiscopul Calinic, episcopul vicar Damaschin Dorneanul, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, prefectul Alexandru Moldovan, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, senatorul Ioan Stan, și Viorel Nuțu, administratorul <General Construct>, liderul asocierii de firme care execută proiectul. Au mai fost prezenți, printre alții, arhidiaconul Vasile M. Demciuc, vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, patronul <Loial Impex>, Sorin Iacob, și arhitectul Constantin Gorcea. Ministrul Dezvoltării a afirmat că respectul față de valorile creștine înseamnă foarte mult și a adăugat: „Trebuie să păstrăm valorile lăsate de generațiile anterioare și, eventual, să dăm un plus de valoare și frumusețe. E un moment de bucurie și sper că voi fi invitat și la finalizarea investiției, astfel încît bucuria să fie completă”. La rîndul său, președintele Flutur a spus că este o zi extrem de importantă și că se bucură că este contemporan cu investiția de la Mănăstirea <Sf. Ioan>. El a precizat că și administrația județeană are grijă de biserică, de ctitorii, de mănăstiri. Ambițiosul proiect de la Mănăstirea <Sf Ioan> vizează consolidarea tuturor construcțiilor, inclusiv a Bisericii <Sf. Gheorghe>, a sediului arhiepiscopal și a chiliilor.

Denumirea obiectivului de investiţii: „CONSOLIDARE ȘI REABILITARE ANSAMBLU DE CLĂDIRI ALE  MĂNĂSTIRII SFÂNTUL. IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA:

NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII PROPUS

Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” a fost construită în perioada 1514-1522, aflându-se  pe drumul spre Cetatea de Scaun a Sucevei și îndeplinind, inițial, rolul de reședință mitropolitană a Moldovei în perioada 1522-1677. Din 1991 până în prezent are statul de Catedrală Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Aici se află moaștele Sf. Ioan cel Nou, aduse în anul 1589, motivație puternică pentru mii de creștini și pelerini spre a o vizita și a se închina.

Manastirea Sfantul Ioan cel Nou Suceava cuprinde urmatoarele obiective inscrise pe lista monumentelor istorice:

  • Ansamblu Incinta – Manastirea „Sfantul Ioan cel Nou”, cod LMI: SV-II-a-A-05469, sec. VI – XIX
  • Biserica “Sfantul Gheorghe” (obiectiv aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO in situl cultural Biserici din Moldova) cod LMI: SV-II-m-A-05469.01, anii 1514 – 1522
  • Clisiarnita – paraclis, cod LMI: SV-II-m-A-05469.02, anul 1629
  • Staretie, cod LMI: SV-II-m-A-05469.03, sec. XIX
  • Chilii, cod LMI: SV-II-m-A-05469.04, sec. XIX
  • Clopotnita, cod LMI: SV-II-m-A-05469.05, anul 1589

Oportunitatea investiției este generată de valoarea culturală a ansamblului monument istoric dar și de importanța lucrării arhierești la nivel de eparhie. Nu este de neglijat nici interesul religios și turistic al acestui extrem de cunoscut lăcaș de cult.

Desfasurarea vietii monahale a intregii obsti manastiresti intr-o incinta clasata ca ansamblu  monument istoric de categorie „A”, care include cel mai important monument istoric al municipiului Suceava – Biserica “Sfantul Gheorghe” (obiectiv aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO in situl cultural Biserici din Moldova) si alte 4 monumente de categorie „A”, aflata in zona centrala a municipiului Suceava si care atrage un mare flux de vizitatori si pelerini  este o dificultate in sine care necesita o optimizare si o structurare functionala a tuturor cladirilor, adaptata situatiei.

Amintim și faptul că unul din obiective, urmărit a se realiza la nivel național, este cel de conservare, protejare si valorificare a patrimoniului religios si cultural

Suprafata de teren este de 14 363 mp avand categoria de folosinta CC-curte constructii.

Constructiile de pe amplasament sunt:

56124-C1    – Biserica Sf. Ioan (in LMI-Sf.Gheorghe)

56124-C2    – Corp chilii

56124-C3    – Resedinta arhiepiscopala (in LMI-Staretie)

56124-C4    – Clopotnita

56124-C5    – Paraclis + chilii

56124-C6    – Biserica veche (pangar) (in LMI-Paraclis – Clisiarnita)

56124-C7   – Lumânarar

56124-C8    – Pangar + Grup sanitar

56124-C9   – Magazie

56124-C10  – Magazie

56124-C11  – Magazie(CT)

56124-C12  – Foisor

Obiective generale, preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei

indeplinirea obligatiilor ce decurg din Legea 422 privind asigurarea efectuarii lucrarilor de conservare, consolidare si restaurare a monumentelor istorice;

reorganizarea și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru obștea monahală;

posibilitatea de a putea raspunde cerințelor pelerinilor si vizitatorilor;

asigurarea unor conditii optime pentru administrarea si punerea in voloare a cladirilor de patrimoniu aflate in incinta manastirii;

TOTAL VALOARE DE INVESTITIE 

84.910.262,5 lei x 1.25 +TVA = 106.137.828,13 lei + TVA = 126.304.015,47 lei

= 21.660.781,25 € +TVA  = 25.776.329,69

ETAPELE PROIECTULUI PÂNĂ LA CONTRACTARE:

  • 05.2021 – predare DALI;
  • Analiză DALI – 2 săpt. – 06.06.2021;
  • Introducere CTE – CNI – 1 săpt. – 13.06.2021;
  • Pregătire documentaţie Ministere şi de punere în şedinţă pregătitoare – 1 săpt. – 20.06.2021;
  • Analiză, observaţii, completări – rezultat Aviz Pregătitor – 1 săpt. – 27.06.2021;
  • Şedinţă definitivă CTE Minister – 1 săpt. – 04.07.2021;
  • Aviz CTE Minister – 09.07.2021;
  • Pregătire documentaţie Consiliul Interministerial – 2 săpt – 25.07.2021;
  • Aviz Consiliul Interministerial – 26.07.2021;
  • Înaintare documentaţie Ministerul Finanţelor – şi obţinere Aviz – 2 săpt. – 09.08.2021;
  • Întocmire documentaţie pentru Hotărâre de Guvern – 2 săpt. – 23.08.2021;
  • Programare Şedinţă de Guvern – 1 săpt. – 30.08.2021;
  • Aprobare în Şedinţa de Guvern a indicatorilor – 01.09.2021;
  • Publicarea în Monitorul Oficial – 1 săpt. – 10.09.2021;
  • Întocmire documentaţie de atribuire pentru Contractul de Proiectare şi Execuţie – 1 lună – 11.10.2021;
  • Procedura de atribuire a Contractului de Proiectare şi Execuţie – 40 zile – 22.11.2021;
  • Deschiderea ofertelor – 22.11.2021;
  • Analiza ofertelor – 2 săpt. – 04.12.2021;
  • Atribuirea Contractului de Proiectare şi Execuţie – 10.12.2021;

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava