Concert pascal
MOPAN Suceava

Două din cele trei tronsoane ale şoselei de centură a Sucevei ar putea fi date în folosinţă pînă-n decembrie 2012 în cazul în care vor fi alocate noi fonduri. Declaraţia a fost făcută marţi de reprezentantul firmei constructoare, SCCF Iaşi, Ştefan Hanganu. Afirmaţia lui a venit imediat după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, i-a solicitat ca în acest an să dea în folosință măcar tronsoanele 1 și 3 pentru a debloca traficul din municipiul Suceava. Ştefan Hanganu a spus că este posibil ca până la rectificarea din toamnă a bugetului Compania de Drumuri Naţionale să folosească bani din surse proprii pentru continuarea lucrărilor la ruta ocolitoare. ”Problema acum este lipsa alocației bugetare. După intervenția domnului președinte Cătălin Nechifor la organele abilitate am fost chemat joi (nr. 26 iulie) la București la Administrația Națională a Drumurilor cu privire la centura Sucevei. Mai exact vom discuta despre posibilitatea de a susține financiar lucrarea până la rectificarea bugetului care va fi mult mai târziu decât estimam. Vom încerca să obținem o finanțare din bugetul Administrației Naționale a Drumurilor. Ar fi păcat să nu dăm cele două tronsoane în funcțiune în noiembrie”, a spus Hanganu. Primele tronsoane care ar putea fi deschise în 2012 sunt Pătrăuţi-Şcheia, ieşire la DN17, şi cel de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni spre Moara. Hanganu a menţionat că lucrările la şoseaua de centură sunt gata în proporţie de 80% şi că nu sunt restanţe la plata facturilor, dar, la ora actuală, nu mai există finanţare. Costul total al investiţiei este de 257 de milioane de lei. Ruta ocolitoare a Sucevei, dinspre Fălticeni spre vama Siret, prin Moara, Şcheia şi Pătrăuţi, va avea o lungime de 13,2 kilometri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava