Concert pascal
MOPAN Suceava

Reprezentanţii mai multor instituţii sucevene s-au întâlnit ieri la Prefectură pentru a stabili măsurile ce se impun pentru a prinde ursul care de sâmbătă noapte se plimbă liber prin Suceava. Întâlnirea a avut loc după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe persoane au sunat la 112 pentru a sesiza faptul că un urs se plimbă prin Suceava, prezenţa lui fiind semnalată atât pe strada Oituz, zona Şcolii Populare de Artă, Serviciul de Ambulanţă, Spitalul Judeţean, Georghe Enescu, după s-a îndreptat spre pădurile din Şcheia. Mai mult, trebuie spus că şi în noaptea de duminică spre luni, un sucevean a sunat la 112 pentru a reclama faptul că de data aceasta ursul se află în cartierul Burdujeni. În urma acestui apel, un echipaj de jandarmi a patrulat întreaga noapte în zona blocurilor ANL din Burdujeni, acolo unde a fost semnalată prezenţa ursului.

După toate aceste apeluri, în cursul zilei de luni, prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a convocat la sediul instituţiei o şedinţă operativă pentru stabilirea măsurilor şi responsabilităţilor în vederea identificării şi capturării exemplarului de urs brun (Ursus arctos), a cărui prezenţă a fost semnalată în municipiul Suceava, prin apelul la numărul unic de urgenţă 112. La întâlnire au participat factorii de decizie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, Poliţiei Locale, Direcţiei Silvice, Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Constantin Harasim a precizat că în cadrul întâlnirii s-a stabilit un plan comun de măsuri pe linia siguranţei publice, cuprinzând primele acţiuni, respectiv identificarea zonei în care îşi face simţită prezenţa ursul, cât şi prevenirea populaţiei asupra limitării deplasării în acel perimetru, concomitent cu anunţarea Primăriei municipiului Suceava, care potrivit legii are obligaţia de a acţiona prin structurile specializate pentru capturarea animalului. În conformitate cu art.34 alin.(1) din Legea nr. 407/2006, Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, modificată şi completată prin Legea nr. 149/2015, Consiliul Local al municipiului Suceava are obligaţia de a solicita gestionarului fondului cinegetic limitrof recoltarea exemplarului de urs.


„Considerând siguranţa cetăţenilor un deziderat prioritar, am solicitat reprezentanţilor instituţiilor abilitate să depună toate eforturile necesare pentru identificarea şi capturarea exemplarului de urs brun şi să ne informeze permanent asupra derulării demersului de prindere al acestuia.
Totodată, facem apel către toţi cetăţenii să sesizeze la numărul de urgenţă 112 orice informaţie cu privire la prezenţa ursului în municipiul Suceava, informaţii care pot constitui un real sprijin în acţiunea de identificare şi capturare a ursului ” a declarat prefectului judeţului, Constantin Harasim la finalul întâlnirii.

Autorităţile sucevene se mobilizează pentru a prinde ursul care umblă liber prin Suceava, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava