MOPAN Suceava

În acest sfârșit de săptămână, 10 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri de apă au fost recepționate, fiind repartizate către ISU Bistrița – Năsăud, ISU Călărași, ISU Cluj, ISU Galati, ISU Hunedoara, ISU Maramures, ISU Mureș, ISU Prahova, ISU „Bucovina” Suceava și ISU Bucuresti-Ilfov.

Până la acest moment, alte 100 astfel de autospeciale au intrat în dotarea salvatorilor. Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate.

Acest tip de tehnică de intervenție face parte din totalul celor 200 de autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020.

La data de 15 iunie 2021, au fost semnate două Acorduri-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor. În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală estimată de 779.670.873,52 lei cu TVA (aprox. 159 milioane Euro), au fost încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l. Autospecialele sunt achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro. Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava