MOPAN Suceava

La începutul acestui an, a fost  aprobat și publicat primului standard român pentru agricultura ecologică: SR 13595 – Agricultură ecologică. Cerințe și recomandări pentru produse ecologice sustenabile. Certificarea bio, organică, este doar o fațetă a sustenabilității. De la aceste certificări, agenda umană se mută progresiv spre agro-ecologie. Scopul agriculturii agro-ecologice este de a produce hrană mai curată, de a pune pe piață produse agroalimentare proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu, în deplină corelare cu conservarea şi dezvoltarea mediului și cu abordarea integrată a sănătății umane.

În acest context a apărut și necesitatea de a avea un standard român original care să specifice cerințe și recomandări pentru produse ecologice sustenabile, inclusiv documentarea și implementarea de bune practici, transparență și trasabilitate. Standardul este voluntar si poate fi aplicat și de operatorii în curs de certificare ecologică care vor să aplice principiile agroecologiei. Certificarea  se poate face doar după obținerea certificării ecologice dar presupune și alți pași importanți pe care îi vom dezbate împreună. Standardul include o anexă normativă cu formulare și indicatori pentru înregistrarea dovezilor de îndeplinire a cerințelor, simplificând astfel activitatea de implementare și stabilind un nivel minim de dovezi necesare îndeplinirii cerințelor. Inter-Bio, ca organizație umbrelă națională pentru agricultura ecologică, membră IFOAM.EU și a rețelei europene de cercetare în agro-ecologie TP Organics, a avut o contribuție importantă la elaborarea standardului alături de Universitatea Spiru Haret, prin centrul său antreprenorial USH Pro Business.

La lansarea sa, Iuliana Chilea, Director General în cadrul Organismului Național de Standardizare (ASRO), a declarat: „Proiectul inițiat de Inter-Bio, prin intermediul Universității “Spiru Haret”, a fost elaborat timp de doi ani în cadrul comitetului tehnic național ASRO/CT 95 – Produse agroalimentare şi horticole şi metode de analiză și a fost publicat de ASRO la finalul lunii ianuarie a.c. Publicarea SR 13595 este o reușită și face parte din eforturile standardizării naționale de a sprijini Uniunea Europeană la realizarea obiectivelor cuprinse în Pactul Ecologic European  (European Green Deal). De asemenea este în concordanță cu Declarația de la Londra pe care comunitatea europeană de standardizare și-a asumat-o și care are drept scop elaborarea de standarde care să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice.”

„În ultimii ani, în România, ca și în majoritatea statelor europene, există un interes în creștere pentru produsele obținute din agricultura ecologică dar certificarea ecologică este doar o etapă spre agro-ecologie, un concept mult mai larg. Politica europeană Green Deal (Pactul ecologic european) și strategia Farm2Fork creează premisele dezvoltării susținute a acestui concept dar avantajele acestui mod de abordare sunt puțin cunoscute. Față de conformitatea produselor cu cerințe aplicabile, se pune accentul pe îmbunătățirea performanțelor în materie de mediu și climă, inclusiv cele corelate cu gestionarea și stocarea carbonului în sol și cu gestionarea mai eficientă a nutrienților, în vederea ameliorării calității apei și a reducerii emisiilor.  Pe termen mediu și lung aplicarea reglementărilor și respectarea standardelor de calitate în agricultura ecologică vor avea ca efect reducerea costurilor, creșterea consumului de produse alimentare sănătoase, îmbunătățirea calității mediului, climei, biodiversivității, a bunăstării animalelor și a conservării resurselor naturale. Universitatea Spiru Haret și asociația Inter-Bio se vor implica în procesul de transfer de cunoștințe și dezvoltarea de comunități de practică în domeniu, prin proiectele internaționale pe care le-a câștigat recent ”  a declarat Costin Lianu, președinte Asociația Inter-Bio.

Universitatea „Spiru Haret” în calitate de unic finanțator, a susținut realizarea primului standard în agricultura ecologică, document oficial important realizat cu sprijinul Asociației Inter-Bio, prin intermediul ASRO – Organismul Național de Standardizare – platforma națională pentru elaborarea și adoptarea standardelor europene și internaționale și în colaborare cu alte entități și experți implicați.

Deși standardul SR 13595 – Agricultură ecologică. Cerințe și recomandări pentru produse ecologice sustenabile a fost deja lansat de Organismul Național de Standardizare-ASRO, drumul spre implementarea lui abia începe. Vă  invităm la o dezbatere pe această temă în cadrul unui eveniment ce  va avea loc în format hibrid în data de 26 mai 2022, începând cu ora 10:00.

Confirmarea de participare la eveniment se face prin completarea Formularului de  înscriere (click). Ulterior înscrierii vă vom trimite linkul de acces la eveniment.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava