MOPAN Suceava

”Acte medicale fără drept de exercitare este cuvântul de ordine al acestor zile în care trăim un stadiu de revenire din amorțeala unei carantinări forțate și necesare. Din păcate la fiecare centru comercial sau sediu de utilitate publică s-a instituit o măsură ilegală a măsurării temperaturii corporale de către personal civil neautorizat să facă acest lucru.

Termometrizarea si termoscanarea (si, prin extrapolare, testarea, prelevarea, experimentarea, tratamentul ori alte intervenții cu scop terapeutic) reprezintă acte cu caracter medical, in accepțiunea art. 1 lit d) din Legea nr. 46/2003, persoanele fiind supuse unei examinări (in scop de diagnosticare preventiva a unei infecții cu virusul Sars-Cov-2), acte care NU pot fi aduse la îndeplinire decât de personal specializat medical si numai cu consimțământul persoanei, cu atât mai mult cu cat astfel se realizează o forma de triaj cu caracter epidemiologic.

Dispunerea acestei masuri, inclusiv prin stabilirea in mod aleator, fără niciun fundament legal sau științific, al unui nivel minim de temperatura in funcție de care se permite/interzice accesul in incinta unui spațiu public, exprima o forma de exercitare fără drept a unei profesii medicale, realizându-se, implicit, o evaluare, extrem de subiectiva, de către o persoana fără studii medicale, a stării de sănătate a persoanelor și efectuare de triaj epidemiologic neautorizat de către persoane fără pregătire în acest domeniu.

Este de menționat că în studiile efectuate până acum pe simptomatologia infectării cu SARS-COV 2 s-a evidențiat că infectarea nu implică in mod obligatoriu o stare subfebrila ori febrila, foarte multe dintre cazuri fiind asimptomatice. Exemplificativ, efectul poate consta in interzicerea accesului unor persoane suferinde de orice afecțiuni medicale necontagioase, dar care se caracterizează prin temperatură ridicată (inflamații osteo-articulare, leucemii, otite, gastro-enterită, infecții ale tactului urinar, infecții dentare, etc) sau a unor femei aflate la ovulație, însărcinate, la menopauza etc. De asemenea, afișarea publică a temperaturii corporale și refuzul accesului pe baza acestui rezultat aduce o componentă calomniatoare prin oprobiu public de către o persoană fără drept de a face și realiza manopere medicale și triaj epidemiologic, manevre rezervate prin excelență cadrelor medicale medii sau superioare.

Manevrele medicale nu se pot desfășura decât în cadru organizat avizat de colegiile medicale în măsură să o facă și de direcțiile de sănătate publică prin regulamentul de autorizare. De asemenea, aparatele cu care se realizează manevre medicale trebuie să fie autorizate, metrologizate și aprobate de comisiile de specialitate să fie folosite în scop medical uman. De asemenea aceste trebuie supuse repetat servisării și metrologizării. Termometrul digital cu raze infraroșii nu este nicidecum un dispozitiv medical de evidențiere a infectării cu COVID-19-virus SARS-COV2, ci doar un dispozitiv de uz personal de detectarea temperaturii, multe dintre aceste aparate nefiind nici măcar pentru uz uman, marcaj aplicat pe etichetă prin însemnul specific sau prin menționarea autorizației.
Determinarea corectă, medicală a temperaturii este un act care se realizează în condiții de intimitate, poziționările termometrului medical fiind în axilă, sublingual sau intrarectal, și nicidecum la nivelul frunții sau mâinii prin raze infraroșii.

Conform art. 13, 21, 22 din Legea nr. 46/2003, orice pacient are dreptul sa refuze ori sa oprească o intervenție medicală/act medical si orice intervenție asupra corpului uman; acesta impune exprimarea consimțământului persoanei. O dispoziție restrictiva din partea unei autorități in aceasta privința (imposibilitatea de a refuza termoscanarea) echivalează cu suprimarea acestui consimțământ si, astfel, o violare a art. 5 din Convenția de la Oviedo si reprezintă o încălcare a drepturilor pacientului. De asemenea, nerespectarea normelor impuse în legătura cu regulamentul GDPR este o altă dovadă flagrantă a abuzului. În unitățile medicale, pacientul semnează înainte de orice act medical, un acord informat, un consimțământ cu privire la toate manevrele ce vor fi realizate și un acord GDPR în legătură cu datele cu caracter personal, datele de identificare și datele biologice făcând parte din cadrul normelor impuse de acest regulament.

Nerespectarea acestui principiu se traduce prin exercitarea fără drept a unei profesii sau activități si cade sub incidenta art. 348 din Codul Penal.” Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Avocat Porosnicu Gianina

Avocat ieșean consider ilegală măsurarea temperaturii corporale de către personal civil neautorizat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava