Avocatul Poporului anchetează lipsa căldurii de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Zvoriştea

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă la Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică din comuna suceveană Zvoriștea, după ce presa a scris că imobilul nu este încălzit. Purtătorul de cuvînt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu, a transmis astăzi că ancheta vizează posibila încălcare a articolelor 22 și 50 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția persoanelor cu handicap, a Legii nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu handicap, precum și a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu dizabilități. Matei Vîrtosu a subliniat că potrivit relatărilor din presă, Centrul de la Zvoriștea ar fi rămas fără combustibil, spre nemulțumirea celor 85 de beneficiari care au afirmat că le este frig și nu au apă caldă la robinete.
Sursă foto: www.radiotimisoara.ro