MOPAN Suceava

Vicepreședintele Partidului Forța Națională, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, propune ca banii rezultați din anularea pensiilor speciale să ajungă la cei aproximativ un milion de români care au pensii de 704 lei. În discursul pe care l-a avut la dezbaterea din Camera Deputaților a proiectului de lege privind anularea pensiilor speciale, Alexandru Băișanu a declarat că în România este nevoie de justiție socială, dar și de noi reglementări legale pentru modificarea sistemului de salarizare. „Noi, cei care suntem aleși, suntem sau ar trebui să fim cei mai mari, cei mai buni, cei mai sârguincioși slujitori ai patriei. A se înțelege slujitor cel care se pune în funcție pentru a face orice pentru binele poporului lui. Și acum îmi pun întrebarea. Cel mai mare slujitor al patriei noastre România ar trebui să fie cel ales în cea mai înaltă funcție, respectiv președintele României, indiferent cum l-ar chema. După care primul ministru, miniștrii, deputații, senatorii, primarii, judecătorii, procurorii, medicii, profesorii și așa mai departe. Spuneți-mi mie și după aceea facem o paralelă de la salarii la pensii, de ce în România la stat sunt oameni care lucrează cu un salariu mai mare decât președintele României. Și sunt oameni care au pensii mai mari decât președintele României. În opinia mea cred că ar trebui făcut gradual. Cel mai mare salariu pe care îl poate lua un înalt funcționar public sau un reprezentant al statului sau un român care lucrează la stat ar trebui să fie salariul președintelui. Și de acolo pe trepte în jos. Același lucru se va întâmpla și cu pensiile pe bază de contributivitate. Dacă nu vom face lucrul acesta ne păcălim și ne amăgim”, a spus Alexandru Băișanu.

El a arătat că în această problemă ar trebui să se analizeze cum funcționează acest sistem în Germania. Deputatul Partidului Forța Națională a dat ca exemplu un șef de serviciu sau un director din Primăria Suceava, care primesc un salariu mai mare decât un deputat ales. „E normal? Evident nu e normal. Tot la stat sunt oameni care am văzut că au salarii de 30.000 de euro pe lună. Nu se poate. Nu e normal și nu e firesc. Și asta o spun pentru că trebuie să facem ceva pentru acea justiție socială financiară. Dacă mai acceptăm ca în România să existe oameni cu pensie de 704 lei, e clar că oamenii aceia nu vor rezista. Și evident nu pot exista pensii de 770 de milioane de lei vechi. E absolut anormal. Și asta înseamnă că nu suntem puși aici decât să-i privilegiem pe unii și pe cei mulți să-i lăsăm de izbeliște. Așa cum a spus-o și PSD, așa cu a spus-o și Forța Națională, prin cei trei deputați, e clar că trebuie să facem justiție socială, dar să o facem cu cap. Și ultima întrebare. Banii aceștia, mulți sau puțini, care se duc de la cei care au pensii speciale vor ajunge la cei care au pensii minime de 704 lei sau la ceilalți? Pentru că în România, undeva la un milion de oameni primesc o pensie de 704 lei, cei care au muncit în CAP-uri. Nu primesc degeaba banii aceștia. Oamenii aceștia sunt sortiți pieirii, pentru că nu reușim să găsim formula și soluția echității sociale atât la nivel de salarii, cât și la pensii”, a spus Băișanu, el adăugând că în România trebuie să existe o lege serioasă „care să reglementeze de jos până sus aceste chestiuni”.

Băișanu ar vrea ca banii rezultați din anularea pensiilor speciale să ajung la cei cu pensii de 704 lei, 2.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava