MOPAN Suceava

Preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a anunţat că discuţiile şi acuzaţiile cu privire la decizia Guvernului de a majora taxele şi impozitele locale sunt „o mare gogoriţă”, iar consilierii liberali nu vor vota în situaţia în care se va pune problema majorării impozitelor pe care ar trebui să le plătească sucevenii. Alexandru Băişanu a spus că potrivit Codului Fiscal, o dată la trei ani, autorităţile locale pot reactualiza nivelul taxelor şi impozitelor. Băişanu a ţinut să precizeze că nimeni nu a spus că această reactualizare înseamnă obligatoriu majorarea impozitelor. „Această reactualizare poate însemna scăderea, creşterea sau menţinerea impozitelor locale. Este o hotărâre care aparţine direct de Consiliile Locale şi se ia prin votul consilierilor locali. Nu are nici o legătură cu Parlamentul, Guvernul sau cu clasa politică la nivel naţional. Discutăm doar despre posibilitatea,  înscrisă în Codul Fiscal, ca aceste taxe să fie reglate în funcţie de nevoile, necesităţile şi realităţile din fiecare localitate”, a explicat Alexandru Băişanu.

El a spus că va convoca de urgenţă o şedinţă a Biroului Politic al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, în cadrul căreia va propune ca liberalii din Consiliul Local Suceava să nu voteze pentru o eventuală majorare a taxelor şi impozitelor locale. Alexandru Băişanu a adăugat că a discutat deja cu toţi consilierii locali suceveni ai PNL, care au anunţat că nu vor vota pentru o astfel de decizie. „Din partea mea cu siguranţă nu sunt de acord cu mărirea taxelor şi impozitelor. Ba din contră, sunt de acord cu scăderea lor, din moment ce vorbim de o populaţie care de abia îşi duce zilele, fără locuri de muncă, sau cu salarii şi pensii mici, fără soluţii de supravieţuire. Nimeni nu poate să impună nimic. Consiliul Local din fiecare localitate este independent să ia hotărâri prin vot. Ar fi aberant să vină Guvernul şi să impună Consiliului Local cine ştie ce nebunie”, a mai precizat Alexandru Băişanu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava