Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto45 poze în acest set

Liberalii suceveni nu au reușit să producă surpriza la alegerile pentru șefia organizației județene a partidului desfășurate sâmbătă în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava. Președintele în exercițiu al filialei teritoriale, deputatul Alexandru Băișanu, și-a adjudecat un nou mandat de patru ani învingându-și în mod categoric adversarul, primarul de Gura Humorului, Marius Ursaciuc. Pentru Băișanu au votat 583 de delegați în timp ce pentru Ursaciuc doar 285, un număr de 27 de voturi fiind anulate. În cursa pentru președinția PNL Suceava s-a înscris inițial și primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, însă el a renunțat chiar în ziua alegerilor anunțându-și susținerea pentru colegul său de la Humor. Deși în sală cei doi protagoniști și-au aruncat ironii grele dar și atacuri frontale la acest capitol excelând Alexandru Băișanu, la final au apărut de mână la conferința de presă clamând unitatea partidului.

Băișanu: ”Suntem obligați să rămânem uniți”

”Declar foarte hotărât că PNL este unul singur, că indiferent de lupta pe care am dus-o în interior noi cei care am câștigat sau care am pierdut azi suntem obligați să rămânem uniți pentru a respecta pe toți cei care ne-au oferit votul în alegeri. PNL rămâne un partid unit iar membrii trebuie fie mândri de fiecare dintre noi. Sunt multe lucruri de rezolvat, care trebuie șlefuite, care trebuie să nu se mai repete vreodată. Nimeni nu este perfect pe lumea asta toți suntem în transformare si sper să pot face față încă patru ani președinte al PNL cu rezultate pe carte ni le dorim, cui toții. Azi și contracandidatii mei au trecut un examen. Aveam nevoie de acest examen pentru a ști cine sântem, pentru a ști de ce suntem, pentru a fi confirmați în interior. De acum înainte va trebui să ne unim forțele indiferent de câte voturi am eu sau tu pentru că nu sunt ale noastre sunt ale PNL. Te felicit dragă Marius Ursaciuc pentru cele 285 de voturi. Asta înseamnă că ai susținători în cadrul PNL”, a declarat Băișanu.

Ursaciuc: ” Nu sunt nici trist nici frustrat. Poate un pic fericit”

La rândul său Marius Ursaciuc a declarat că nu este nici frustrat nici trist ci doar un pic fericit. El a declarat că în calitate de președinte al PNL Gura Humorului va munci pentru partid la fel ca până acum. ”Nu sunt nici trist nici frustrat. Poate un pic fericit pentru că vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au prezentat la vot, pentru că au stat ore întregi acolo. Declar că îi stimez pe toți cei care au votat din principiu domnule Băișanu, datorită principiilor lor. Îi înțeleg pe cei care au făcut-o din alte motive și îi prețuiesc pe cei care au avut alte opțiuni. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în ceea ce am propus eu în această campanie, normalitate si respect. Merită respectul nostru toți cei care încearcă prin politică făcută altfel decât ni se pare nouă că ar trebui făcută să promoveze valori. Vă asigur că PNL Gura Humorului va avea în mine un sprijin la fel de mare ca și până acum”, a declarat Ursaciuc. La alegerile de sâmbătă au fost prezenți din partea conducerii centrale a PNL vicepreședinții Varujan Vosganian și Norica Nicolai. În sală s-au aflat pentru a transmite mesajul lor și partenerii din USL ai liberalilor adică PSD și PC. Social democrații suceveni au venit cu o delegație numeroasă în frunte cu președintele Cătălin Nechifor și cu senatorul Ovidiu Donțu. Nechifor i-a oferit lui Băișanu o țigară de foi și l-a invitat să vină împreună cu Ursaciuc în biroul său de la Consiliul Județean pentru a fuma toți trei o pipă a păcii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava