Concert pascal
MOPAN Suceava

Aeroportul Suceava trebuie să aibă zeci de destinaţii externe iar în prezent, prin cele două curse săptămânale, Tarom nu face altceva decât să continue politica de izolare a Bucovinei. Afirmația a fost făcută duminică de vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan. Bălan a amintit că în urmă cu peste doi ani de zile, a protestat de la tribuna Parlamentului faţă de ”modul mizerabil” în care Guvernul Ponta, împreună cu ministrul de atunci al Transporturilor şi conducerea Tarom se străduiau să închidă Aeroportul Internaţional de la Suceava. „Prim-ministrul de tristă amintire ordonase atunci structurilor din subordinea sa să născocească tot felul de motive, care mai de care mai caraghioase, pentru a izola definitiv Bucovina de restul ţării. Pe vremea aceea se invoca fie că la Suceava ceaţa e mai deasă decât în Marea Britanie şi nu pot decola avioanele, fie că nu sunt suficienţi pasageri care să justifice cursele, deşi avioanele plecau de la Suceava cu toate biletele vândute, fie că mai lipsesc nu ştiu ce investiţii la aeroport, deşi lucrările de investiţii din ultimii ani fac din acest aeroport unul dintre cele mai moderne aeroporturi internaţionale din ţară”, a amintit Bălan. Liderul liberal a arătat că, în ciuda eforturilor de peste doi ani, Ponta nu a reuşit să închidă Aeroportul de la Suceava, însă, l-a transformat cu mare succes într-un mare muzeu în aer liber.

„Aeroportul  nu trebuie să fie doar o simplă autogară de provincie pentru doar două curse interne”

„Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare nu trebuie să fie doar o simplă autogară de provincie pentru doar două curse interne, care şi acelea sunt puse în orar ca nu cumva să vrea vreun cetăţean să călătorească”, susţine Ioan Bălan. Liderul liberal s-a întrebat care sunt raţiunile economice pentru care Tarom a decis să aibă doar două curse săptămânale, Suceava-Otopeni, în timp ce înainte de închiderea aeroportului pentru lucrările de modernizare existau curse zilnice cu over-night. „Să investeşti zeci de milioane de euro şi să faci cel mai modern aeroport din ţară şi să pui curse „la mişto” una luni şi alta joi la prânz nu e normal”, a spus deputatul care a adăugat că e o minciună să se spună că aceste curse nu erau rentabile pentru că atunci când Tarom opera zilnic pe Suceava trebuiau achiziţionate bilete cu o săptămână înainte. El a subliniat că pe Aeroportul Internaţional trebuie să opereze cât mai repede zeci de companii aeriene internaţionale, către zeci de destinaţii, care să lege Bucovina de toată România şi de Europa şi care să dea locuri de muncă bine plătite pentru suceveni, acesta fiind obiectivul pentru care s-au cheltuit bani şi s-au făcut investiţii la Aeroportul Ştefan cel Mare. „Aeroportul de la Suceava nu este un moft al sucevenilor care vor să aibă şi ei un aeroport, că aşa dă bine sau că aşa am fi mai „europeni”. Aeroportul de la Suceava a devenit cea mai importantă cale de comunicaţie dintre românii din Bucovina şi restul ţării şi ar fi trebuit să fie calea pe care să vină acasă sutele de mii de români plecaţi la muncă în străinătate. Dacă spre Suceava ar fi existat o autostradă sau măcar o cale rutieră mai de „Doamne ajută”, poate că aeroportul nu ar fi fost atât de vital pentru noi. Cine a fost, măcar o dată până în nordul ţării, a putut constat pe pielea lui că drumul s-a degradat continuu, că se fac cel puţin 7-8 ore până la Suceava, că, deşi viteza medie de deplasare este sub 50 Km/h, sunt şanse mari să nu ajungi întreg la destinaţie. Mai mult, românii noştri plecaţi de nevoie la muncă în străinătate se gândesc de două ori înainte să vină acasă ca să-şi strângă copiii în braţe, căci drumul până acasă este nu numai nejustificat de scump, ci este şi o aventură periculoasă”, a mai spus vicepreşedintele PNL.

”De ani buni Taromul îşi bate joc de bucovineni şi îi vrea în continuare izolaţi de restul ţării”

El a reiterat că, astăzi, Tarom se laudă că operează pe Aeroportul Internaţional de la Suceava, că nu l-au închis şi că sunt suficiente două curse pe săptămână, către Bucureşti, una la început de săptămână, iar alta pe joi, către sfârşitul săptămânii. „De ce nu spune Tarom că numărul călătorilor care ar dori să utilizeze acest mijloc de transport ar justifica cel puţin o cursă dus-întors pe zi numai către Capitală şi nu ştiu câte altele către Europa? De ce nu spune Tarom că orice om de afaceri ar veni să deschidă o afacere în Bucovina, fuge speriat, pentru că dacă vine luni, trebuie să aştepte 4 zile până la următorul avion. Nu aş vrea să pierd din vedere nici preţul biletelor, care pentru cursele interne ale Tarom sunt şi de două ori mai mari decât preţul practicat de alţi operatori pentru curse externe la Oslo, Londra sau Madrid, de parcă românii bucovineni sunt cei mai bogaţi europeni”, a spus Ioan Bălan. El a subliniat că oricine ar judeca cu obiectivitate această situaţie nu ar ajunge decât la o singură concluzie, aceea că de ani buni Taromul îşi bate joc de bucovineni şi îi vrea în continuare izolaţi de restul ţării, îi vrea în continuare săraci şi lipsiţi de orice şansă de a se dezvolta.

Străinii pot vedea Bucovina doar din poze pentru că este mai uşor să ajungi la Viena sau Paris decât la Suceava

„Vă spun sincer că îmi tresare inima de bucurie atunci când, nu numai în Parlamentul României, dar şi în presa din ţară şi din străinătate se vorbeşte atât de frumos despre Bucovina, despre locurile în care eu trăiesc şi mă mândresc cu acest lucru. Mănăstirile fără egal, cetăţile lui Ştefan, plaiurile pitoreşti şi pădurile fără egal, locul în care s-au născut, au crescut şi au creat cele mai importante nume ale culturii româneşti, toate fac din Bucovina una dintre pietrele identitare ale poporului român şi una dintre cele mai mari atracţii turistice din Sud-Estul Europei. Cu toate acestea, românii din alte părţi ale ţării, dar şi străinii, se bucură şi cunosc Bucovina doar din poze, căci a devenit mult mai ieftin şi mai rapid să mergi la Viena ori la Paris, decât să ajungi la Suceava ori la Botoşani”, a mai declarat deputatul Ioan Bălan. Vicepreşedintele liberal şi-a exprimat încrederea că Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare va ajunge să-şi îndeplinească rolul său de legătură între Bucovina şi Ţara Românească, între Bucovina şi Europa şi de motor de dezvoltare economică.

Bălan: „Aeroportul Suceava nu trebuie să fie doar o simplă autogară de provincie pentru doar două curse interne puse la mișto”, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava