MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, i-a cerut printr-o interpelare ministrului educației, Ecaterina Andronescu, să precizeze motivele pentru care inspectorul școlar județean pentru management instituțional, Cornia Ghiorghi, cel care în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare l-a amenințat pe directorul liberal al unei școli din  Rădășeni nu a fost încă demis, ”având în vedere gravitatea faptelor sale și faptul că acestea intră și sub incidența legii penale”. ”Îi solicit de asemenea ministrului educației să îmi prezente motivele pentru care actuala structură a Inspectoratului școlar județean Suceava, în loc să fie demisă în bloc, este promovată, pentru că s-a implicat direct în procesul electoral și pentru că a utilizat funcțiile de conducere în scopul amenințării directorilor de școli.  Totodată vreau să aflu ce măsuri administrative intenționează să aplice pentru faptele deosebit de grave săvârșite de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava și când va dispune înlocuirea tuturor inspectorilor responsabili pentru implicarea unităților de învățământ în procesul electoral și pentru amenințarea directorilor de școli”, a spus Bălan. El susține necesitatea demiterii din funcție a inspectorului școlar Ghiorghi Cornia.

”Potrivit legislației în vigoare, persoanelor care ocupă funcții publice de conducere în inspectoratele școlare județene le este interzis expres să desfășoare activități cu caracter politic sau să abuzeze de pozițiile de conducere pentru a exercita presiuni asupra directorilor de școli sau asupra personalului din învățământ (didactic și nedidactic). Cu toate acestea, în data de 26 mai 2019, Cornia Ghiorghi, inspector școlar la nivelul Județului Suceava, care are în atribuții, potrivit paginii electronice a Inspectoratului, în domeniul ”management instituțional”, s-a folosit de funcția pe care o deține și s-a implicat în mod activ în procesul electoral. Astfel, mass media a relatat și a făcut public conținutul unei înregistrări audio în care Cornia Ghiorghi adresează amenințări și șantajează pe directorul Şcolii Gimnaziale „Ion Lovinescu” din localitatea Rădășeni, Județul Suceava, cităm: „Dacă PSD iese sub media pe judeţ, la toamnă o să te schimbe!“. În ciuda acestui comportament deosebit de grav, Ministerul Educației Naționale nu a avut nicio poziție oficială, care să genereze demiterea de îndată, atât a inspectorului școlar general, cât și a inspectorului Cornia Ghiorghi. Dimpotrivă, Ministerul a considerat de cuviință să mențină în funcție actuala structură a inspectoratului școlare județean”, a spus Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava