Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Balan, va ocupa funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor. Ioan Balan a fost propus pentru această funcţie de către preşedintele PDL, Vasile Blaga. De precizat că desemnarea din partea PDL a chestorului Camerei Deputaţilor s-a făcut în cadrul Biroului Permanent Naţional al acestui partid. La nominalizarea deputatului PDL de Suceava, Ioan Balan, s-a luat în considerare faptul că acesta a fost candidatul pentru o funcţie de deputat din partea PDL care a avut cel mai bun scor la nivel naţional la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Chestorii Camerei Deputaţilor au printre atribuţii verificarea modului de gestionare a patrimoniului, asigurarea funcţionării şi calităţii serviciilor din camera inferioară a Parlamentului, controlul financiar al cheltuielilor efectuate şi prezintă Biroului permanent proiectul de buget al Camerei şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. După desemnarea din partea PDL a lui Ioan Balan în funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor, preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că îl bucură faptul că deputatul sucevean ocupă această funcţie. „Sunt mai mult decât bucuros că Ioan Balan ocupă această funcţie. Şi mă bucură faptul că în conducerea Camerei Deputaţilor a fost promovat un om de la Suceava care a făcut performanţă”, a declarat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava