Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Bălan, înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului PNL la primăria „capitalei” de judeţ la alegerile locale de anul viitor, susţine necesitatea construirii unei noi şosele de centură: Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea. Bălan a declarat în cadrul unei conferinţă de presă că această nouă rută ocolitoare va decongestiona traficul greu din zona comercială a municipiului. Ioan Bălan este convins că prezenţa liderilor naţionali ai PNL în aceste zile în judeţul Suceava printre care a primului ministru desemnat de PNL, Cătălin Predoiu, dar şi a unor posibili viitori miniştri, îi oferă garanţia că proiectul noii şosele de centură a Sucevei va deveni o certitudine. „Prezenţa celor mai importanţi lideri politici  ai PNL în aceste zile la Suceava îmi dă garanţia că ceea ce vreau să propun şi anume demararea lucrărilor la şoseaua de centură Cumpărătura-Ipoşeti-Salcea va deveni o certitudine. O străpungere în zona industrială undeva pe la CET cu această şosea de centură va crea posibilitatea ca maşinile grele care aprovizionează marile centre comerciale să nu mai îngreuneze traficul din zonă care la ora actuală se desfăşoară greoi şi cu mari probleme”, a spus deputatul liberal. Bălan a amintit că tot în acest mod a fost aprobată şi construirea actualei şosele de centură a Sucevei prin Moara, Mihoveni şi Pătrăuţi când la Suceava au venit aproape toţi membrii guvernului PDL de la acea dată.

Ioan Bălan susţine că actuala centură a Sucevei va fi terminată de viitorul guvern PNL în trei luni de zile

Deputatul liberal crede că după ce va ajunge la guvernare PNL va finaliza în trei luni de zile actuala centură arătând că odată finalizată această investiţie traficul din municipiul Suceava va căpăta mai multă fluiditate.  „În 2008 la Suceava a fost Guvernul de la acea vreme alături de Gheorghe Flutur şi Ion Lungu când au fost sprijinite şi duse până la capăt marile proiecte de dezvoltare ale municipiului şi judeţului Suceava. Sunt convins că la Gura Humorului proiectele acestea pe care vrem să le propunem  şi anume centura Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea care este o necesitate absolută pentru Suceava vor deveni realitate. L-am văzut şi pe Gheorghe Flutur că este hotărât să sprijine acest proiect l-am văzut implicat şi pe primarul Ion Lungu. Cu cât vom ajunge mai repede la guvernare cu atât mai repede se va deschide tronsonul Şcheia –Cumpărătura şi vor începe lucrările şi la cealaltă jumătate de centură”, a spus Bălan. Ioan Bălan a criticat PSD dar şi guvernul condus de Victor Ponta că nu a reuşit în patru ani de zile să finalizeze cele 10% din lucrări care au mai rămas de executat la centura Sucevei. „Nu s-a reuşit să se facă în patru ani ce trebuia făcut în trei luni de zile. Faptul că noi am făcut 90% din centură iar administraţiei PSD i-au rămas doar 10% şi azi caută motivaţii în alte zone şi nu în zona administraţiei judeţene şi guvernamentale e un lucru pe care oamenii l-au înţeles. Avem proba că în mandatul lui Gheorghe Flutur s-a făcut şi în mandatul PSD de azi nu s-a făcut mai nimic. Avem un judeţ blocat”, a mai spus Ioan Bălan.

Bălan este convins că liderii PNL îi vor susţine proiectul şoselei de centură Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava