Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, îi solicită ministrului sănătății, Sorina Pintea, să clarifice modul în care vor fi acordate sumele compensatorii pentru personalul medical cu venituri diminuate. Ioan Balan a atras atenția că a avertizat, încă din toamna anului trecut, că salariile nete ale salariaților din sectorul privat, dar și ale unor categorii de personal din sectorul public vor scădea semnificativ, ca urmare a implementării O.U.G. nr.79/2017, prin care s-a legiferat transferul de contribuții în sarcina exclusivă a angajaților. „Am avertizat, de asemenea, asupra faptului că salarizarea personalului medical diferă, în mare parte de cea a altor categorii de personal, deoarece o componentă importantă o reprezintă sporurile specifice și gărzile. După ce s-au plătit efectiv salariile pentru luna martie, realitatea a confirmat toate temerile exprimate de mine, în sensul în care, pentru o bună parte a personalului medical veniturile nete au scăzut ca efect al limitării sporurilor salariale, atât la nivel de angajat, cât și la nivel de ordonatori de credite. Dumneavoastră, ca ministru, ghidată de bune intenții, sper eu, ați avut consultări atât cu unii reprezentanți de sindicate, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, în scopul găsirii unor soluții pentru personalul medical ale cărui salarii nete au fost afectate”, a spus Ioan Balan într-o întrebare adresată ministrului sănătății, Sorina Pintea.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că soluția comunicată de ministrul sănătății a fost de a acorda sume compensatorii pentru personalul medical care și-a văzut veniturile diminuate. Ioan Balan a adăugat că din nefericire nu se cunoaște nici perioada pentru care se vor acorda aceste sume compensatorii și nici sursa lor de finanțare. „Cele mai multe informații converg în sensul în care sumele compensatorii sunt acordate numai pentru lunile rămase din anul 2018, iar acestea se vor finanța din bugetul propriu al unităților sanitare. În aceste condiții, având în vedere efectele negative ale întregului proces de reformare a salarizării în sectorul medical, precum și impactul devastator asupra serviciilor de sănătatea dacă sumele compensatorii vor fi finanțate din resursele proprii ale unităților sanitare, vă solicit, doamnă ministru, să spuneți care este perioada pe care personalul medical căruia i-au scăzut veniturile salariale va primi sume compensatorii?”, a mai precizat deputatul liberal.
Ioan Balan mai vrea să afle și care este baza legală a acordării acestor sume compensatorii, atâta vreme cât Ordonanța de urgență a Guvernului nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene interzice expres acest lucru. Balan i-a mai solicitat ministrului sănătății să precizeze când anticipează că Ministerul Sănătății va elabora un nou regulament de acordare a sporurilor în sistemul de sănătate, care să regleze neajunsurile și frustrările din sistem, dar și să explice dacă sumele compensatorii acordate angajaților cu veniturile salariale reduse se vor acoperi din resursele proprii ale unităților medicale. „Dacă răspunsul este afirmativ, vă solicit să precizați dacă ați anticipat impactul pe care îl va avea această măsură asupra capacității unităților sanitare de a asigura necesarul de materiale de bază pentru funcționarea unităților? Este cazul să anunțați pacienții să vină la spital cu pansamente, medicamente și instrumentar medical de acasă? Puteți garanta că măsura propusă nu va genera concedierii în sistemul de sănătate?”, a mai întrebat-o Ioan Balan pe Sorina Pintea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava